Complexul minier și de prelucrare Nezhin din Belarus a început să producă îngrășăminte potasice, însă nu a ajuns la nivelul pentru care a fost construit. Echipamentele principale sunt instalate, dar finanțarea, sprijinul tehnic și calendarul necesare pentru trecerea la producția industrială completă rămân incerte.
Pentru autoritățile de la Minsk, întârzierea înseamnă mai mult decât un șantier care nu și-a respectat termenul. Investiția, estimată la aproximativ 2 miliarde de dolari, trebuia să crească exporturile de potasă, să aducă valută și să genereze venituri fiscale, locuri de muncă și activitate pentru companiile din regiune. În schimb, proiectul se află între faza de construcție și cea de exploatare comercială stabilă.
Un proiect internațional cu un termen ratat
Construcția complexului a început în 2016. La finanțare au participat creditori chinezi, iar companii europene au fost implicate în lucrări. Punerea în funcțiune fusese planificată pentru 2023, însă termenul nu a fost respectat.
După introducerea sancțiunilor europene și americane, băncile chineze ar fi oprit finanțarea proiectului, potrivit relatării publicate de Zerkalo. Într-un material datat 2 noiembrie 2026, publicația a scris că Aleksandr Lukașenko a recunoscut existența unor probleme legate de finalizarea lucrărilor și de punerea în funcțiune a combinatului.
Cronologia disponibilă conține însă o neconcordanță: reuniunea este indicată și ca având loc la 2 noiembrie 2027, deși aceleași informații consemnează producția până în noiembrie 2026. Data exactă a întâlnirii nu poate fi stabilită cu certitudine. Elementul central este mai clar: complexul nu a atins încă nivelul de operare prevăzut în proiect.
Lukașenko prezentase Nezhin drept un proiect-fanion al țării. Capacitatea anuală estimată a combinatului este cuprinsă între 1,1 și 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice, în funcție de etapa de dezvoltare. La acest nivel, unitatea ar fi trebuit să aibă un efect vizibil asupra exporturilor și veniturilor statului.
Producția a început, dar rămâne mult sub țintă
Combinatul nu este complet oprit. Între septembrie 2025 și noiembrie 2026, acesta ar fi produs aproximativ 400.000 de tone de îngrășăminte potasice. Cifra arată că anumite procese funcționează, însă nu poate fi echivalată cu o exploatare stabilă la capacitatea nominală. Raportată la ținta anuală de 1,1–2 milioane de tone, producția rămâne considerabil mai mică.
Diferența este importantă pentru economia proiectului. Un combinat care funcționează la scară completă ar putea extinde exporturile de potasă și ar genera venituri valutare suplimentare. Cât timp producția este limitată, aceste încasări sunt mai mici sau întârzie. Același lucru se aplică veniturilor fiscale pe care bugetul belarus le-ar fi putut încasa de pe urma investiției.
Producția parțială reduce și efectele în jurul amplasamentului. Un complex operat la capacitate ar fi trebuit să creeze locuri de muncă, să susțină comenzi pentru firme de transport, reparații și servicii și să stimuleze investiții în infrastructura locală. Activitatea începută poate genera o parte dintre aceste beneficii, dar nu la nivelul promis de un mare producător industrial.
De ce utilajele instalate nu sunt suficiente
Într-un proiect minier și de prelucrare de asemenea dimensiuni, montarea echipamentelor reprezintă doar una dintre etapele pregătirii. Pentru operarea continuă sunt necesare testarea și calibrarea sistemelor, mentenanța, piesele de schimb, software-ul și tehnologia specializată, asistența inginerească, logistica și capitalul de lucru pentru perioada de creștere a producției.
De aceea, un obiectiv poate părea aproape finalizat din punct de vedere fizic și totuși să nu poată funcționa constant la capacitatea proiectată. Retragerea unui creditor nu afectează doar plata lucrărilor rămase. Ea poate îngreuna punerea în funcțiune, achiziția componentelor compatibile, reparațiile și finanțarea primelor luni de operare, înainte ca instalația să producă venituri la nivelul anticipat.
În cazul Nezhin, vulnerabilitatea vine și din modul în care a fost conceput proiectul. Finanțarea chineză și participarea unor contractori europeni au făcut parte din structura inițială a investiției. Dacă aceste canale devin indisponibile, înlocuirea lor presupune noi creditori, furnizori și specialiști, precum și timp suplimentar pentru adaptarea echipamentelor și a procedurilor.
Sancțiunile și oprirea relatată a finanțării chineze sunt prezentate ca obstacole importante. Ele nu demonstrează însă că fiecare întârziere are o singură cauză și nu permit o evaluare completă a tuturor problemelor tehnice, financiare sau organizatorice ale proiectului. Concluzia susținută de informațiile disponibile este mai restrânsă: accesul Belarusului la finanțare internațională, tehnologie și parteneri străini s-a redus, iar acest lucru complică trecerea de la producția limitată la exploatarea la scară comercială.
Un drum mai îngust către producția comercială
Minsk trebuie fie să găsească noi surse de finanțare, furnizori și competențe tehnice, fie să continue lucrările cu resurse interne și cu un grup mai restrâns de parteneri externi. Prima variantă ar putea accelera finalizarea, dar opțiunile disponibile sunt mai puține decât înaintea sancțiunilor. A doua ar oferi autorităților un control mai mare, însă ar putea prelungi termenul și ar pune presiune suplimentară pe buget.
Întârzierea are și un cost financiar direct. Echipamentele deja montate trebuie întreținute, în timp ce veniturile așteptate din exporturi și taxe nu intră la nivelul prevăzut. Cu cât perioada de tranziție se prelungește, cu atât devine mai mare distanța dintre promisiunea politică a unui proiect-fanion și contribuția sa economică efectivă.
Nezhin nu este, așadar, nici un obiectiv complet abandonat, nici combinatul de mare capacitate anunțat de autorități. Produce, dar încă nu a trecut testul decisiv: dacă Belarus poate transforma producția inițială într-o activitate stabilă, de 1,1–2 milioane de tone pe an, fără rețeaua internațională de finanțare și contractori pe care s-a bazat proiectul.
