În prima jumătate a anului 2026, instanțele de arbitraj din Rusia au examinat 292.800 de dosare de insolvență, cel mai ridicat nivel înregistrat până acum. În același timp, pentru tot mai mulți debitori, procedura nu se încheie cu ștergerea integrală a datoriilor: numărul refuzurilor a crescut puternic, iar restructurarea obligatorie este folosită mai des.
Saltul de 34% față de aceeași perioadă din 2025 arată cât de mult a crescut presiunea asupra gospodăriilor și a întreprinzătorilor individuali. Datele nu indică o singură cauză pentru fiecare caz, dar descriu un sistem judiciar care primește un flux record de persoane incapabile să își mai onoreze obligațiile.
Două statistici pentru aceeași criză a datoriilor
La 2 noiembrie 2026, presa rusă a relatat, citând date ale Departamentului Judiciar, că instanțele au soluționat sau examinat 292.800 de cauze de insolvență în intervalul ianuarie-iunie. În prima jumătate a anului 2025 fuseseră 218.300, iar pe întregul an trecut aproape 487.000. Cifrele au fost publicate de presa rusă și distribuite și de canalul Telegram Mozhem Obyasnit.
Un alt indicator măsoară numărul procedurilor noi. Potrivit Registrului federal unificat al informațiilor privind activitatea persoanelor juridice, cunoscut sub numele de Fedresurs, în primele șase luni ale anului au fost deschise 277.500 de proceduri de faliment pentru persoane fizice și întreprinzători individuali. Creșterea față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 6,8%.
Cele două valori nu trebuie adunate și nici comparate ca și cum ar descrie exact aceeași etapă. Numărul dosarelor examinate poate include cauze începute anterior, în timp ce procedurile noi reflectă intrările oficiale în sistem în perioada analizată. Împreună, însă, ele arată atât volumul de muncă acumulat în instanțe, cât și sosirea continuă a unor noi debitori.
Falimentul personal a fost introdus în Rusia în 2015. De atunci, peste 2,2 milioane de cetățeni au primit statut de persoane insolvabile. Numai în 2025, aproape 568.000 de ruși au fost declarați în faliment, iar alți 68.000 au parcurs procedura extrajudiciară.
Un mecanism conceput inițial ca soluție pentru situații extreme a devenit astfel un instrument folosit la scară largă pentru gestionarea datoriilor. Extinderea sa face ca modul în care instanțele decid asupra ștergerii obligațiilor să conteze pentru sute de mii de persoane într-un singur an.
Falimentul nu mai înseamnă automat un nou început
În prima jumătate a lui 2026, instanțele au pronunțat 5.500 de decizii prin care au refuzat ștergerea datoriilor. Numărul este de aproape trei ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2025, iar ponderea acestor soluții a crescut de la 1,1% la 2,4%, potrivit Fedresurs.
Printre motivele menționate se află ascunderea unor bunuri sau venituri și furnizarea unor informații incorecte instanței. Aceste motive se referă la dosarele în care au fost constatate. Creșterea agregată a refuzurilor nu dovedește că fiecare debitor respins a încercat intenționat să înșele instanța și nici că toate judecătoriile aplică o practică identică.
Pentru persoana care a solicitat protecția procedurii, consecința este însă importantă. Dacă ștergerea este refuzată, obligațiile pot rămâne în vigoare după un proces care a consumat timp și resurse. Bunurile care pot fi valorificate conform legii pot intra în procedură, fără ca debitorul să fie eliberat de toate datoriile.
În paralel, instanțele au aprobat 2.790 de planuri de restructurare forțată în primele șase luni ale anului, de 2,4 ori mai multe decât în aceeași perioadă din 2025. Restructurarea poate împărți plățile pe o perioadă mai lungă, dar nu elimină în mod necesar datoria. Pentru debitor, rezultatul poate fi un calendar de rambursare prelungit, nu o resetare financiară.
Datele arată, prin urmare, o schimbare în distribuția rezultatelor: mai mulți oameni intră în sistem, dar o parte tot mai mare dintre ei nu obțin anularea completă a obligațiilor. Ele nu susțin, de unele singure, concluzia că instanțele favorizează sistematic băncile sau organizațiile de microfinanțare. Arată însă că accesul la procedură și obținerea efectivă a unei descărcări de datorii sunt două lucruri diferite.
Presiunea se acumulează înainte de sala de judecată
Creșterea numărului de falimente se înscrie într-un tablou mai larg al dificultăților de rambursare. La 1 aprilie 2026, 13,1% dintre creditele de consum fără garanții erau clasificate drept problematice, potrivit Băncii Rusiei. Banca centrală a mai spus că instituțiile de credit continuă să se confrunte cu întârzieri la împrumuturile acordate în 2023 și 2024.
Aceste cifre nu permit atribuirea valului de insolvențe unei singure cauze. Costurile ridicate ale creditării pot face refinanțarea unui împrumut mai vechi mai dificilă. Datoriile acumulate, veniturile insuficiente și creșterea cheltuielilor gospodăriilor pot reduce suplimentar capacitatea de plată. În cazul întreprinzătorilor individuali, veniturile afacerii și costurile de operare se adaugă problemelor financiare personale.
Prezența întreprinzătorilor individuali în statisticile privind procedurile noi arată că presiunea nu se limitează la consumatorii cu împrumuturi personale. Pentru un mic antreprenor, finanțele activității și cele ale familiei pot fi strâns legate, astfel încât scăderea veniturilor comerciale să afecteze simultan ambele bugete.
În schimb, datele disponibile nu arată câte firme s-au închis, câte locuri de muncă au dispărut sau cum au evoluat veniturile fiscale ale administrațiilor locale. Aceste consecințe nu pot fi calculate doar prin extrapolarea creșterii dosarelor de insolvență.
Un sistem care primește mai mulți debitori decât poate elibera
Scara fenomenului s-a schimbat radical față de momentul introducerii falimentului personal. Peste două milioane de cetățeni au trecut deja prin mecanism, iar sute de mii de noi proceduri sunt inițiate sau examinate anual. Pentru instanțe, provocarea este să gestioneze acest volum fără ca verificarea informațiilor furnizate de debitori să transforme procedura într-un drum fără ieșire pentru cei care nu mai pot plăti.
Pentru debitori, întrebarea esențială nu mai este doar dacă pot ajunge în fața instanței. Este dacă procedura le va încheia povara financiară sau dacă o va transforma într-o perioadă mai lungă de rambursare, cu bunuri expuse valorificării și obligații care continuă să existe.
