„Casa Rusă” din Chișinău a fost închisă oficial la 4 iulie 2026. În aceeași clădire funcționează însă acum „Reședința atașatului cultural al ambasadei Federației Ruse”, care organizează concerte, proiecții de filme sovietice, concursuri de istorie, programe educaționale și călătorii în Rusia.
Reluarea acestor activități a fost relatată la 3 noiembrie 2026 de Radio France Internationale. Autoritățile moldovene consideră noua structură o încercare de a ocoli decizia prin care Chișinăul a denunțat acordul bilateral privind crearea și funcționarea centrelor culturale ruse. Disputa nu privește, așadar, doar schimbarea unei denumiri, ci efectul real al unei măsuri luate din motive de securitate.
O închidere urmată de o schimbare de cadru
În februarie 2025, Republica Moldova a decis să pună capăt definitiv activității „Casei Ruse”, cunoscută oficial drept Centrul rus pentru știință și cultură. Guvernul de la Chișinău a invocat riscuri pentru securitatea națională și a susținut că instituția era folosită pentru influență hibridă, propagandă a Kremlinului și activități de spionaj. Acestea au fost motivele oficiale ale deciziei; ele nu demonstrează că fiecare eveniment sau angajat al centrului ar fi fost implicat în activități ilegale.
Denunțarea acordului interguvernamental nu a produs efecte imediate. Centrul a continuat să funcționeze până în vara lui 2026, când au fost finalizate procedurile necesare. După închiderea oficială, spațiul a fost preluat de o structură legată direct de ambasada rusă.
Din punct de vedere juridic, reședința atașatului cultural nu este automat aceeași entitate cu centrul desființat. Tocmai această diferență permite Moscovei să susțină că nu redeschide instituția închisă. Pentru autoritățile moldovene, însă, contează continuitatea practică: aceeași clădire, o parte importantă din aceleași activități și accesul păstrat la publicul local.
Laurentiu Plesca, expert al German Marshall Fund, a descris situația drept un „cameleon diplomatic”. În opinia sa, Moscova nu anulează deschis decizia Chișinăului, ci folosește statutul diplomatic al ambasadei pentru a păstra un instrument de influență. Este o evaluare analitică, nu o constatare juridică potrivit căreia fiecare activitate a reședinței ar fi ilegală.
De ce contează bursele și călătoriile
Programele oferite de reședință depășesc zona spectacolelor publice. Printre ele se află oportunități de studiu gratuit, tabere educaționale și forumuri la Moscova. Astfel de inițiative pot crea contacte repetate cu elevi, studenți și tineri profesioniști, oferind în același timp o alternativă la programele europene de educație, schimburi și mobilitate.
Potrivit lui Plesca, bursele, concursurile și deplasările îi permit Rusiei să păstreze legături pe termen lung cu o generație care ar putea lucra ulterior în politică, administrație, economie, educație sau cultură. Asta nu înseamnă că fiecare participant adoptă automat pozițiile Moscovei ori devine parte a unei rețele organizate. Influența se poate forma mai discret, prin relații personale, acces la oportunități selective și familiarizarea cu instituții rusești.
Și conținutul programelor este relevant pentru această dezbatere. Filmele sovietice și concursurile istorice pot promova anumite interpretări ale trecutului, ale politicii ruse și ale războiului împotriva Ucrainei. O singură proiecție sau un concurs nu constituie însă, de unul singur, dovada unei operațiuni de propagandă. Îngrijorarea Chișinăului se bazează pe asocierea dintre programe, legătura lor cu statul rus și evaluarea de securitate care a dus la închiderea centrului.
Expertul a avertizat și asupra riscurilor pentru studenții care călătoresc în Rusia. Aceștia s-ar putea confrunta cu presiuni pentru a participa la războiul împotriva Ucrainei, inclusiv prin mobilizare forțată. Este o avertizare privind o posibilă vulnerabilitate, nu afirmația că participanții la programele moldovenești au fost mobilizați.
Un test care depășește Republica Moldova
Guvernul de la Chișinău nu este singurul executiv european care a limitat activitatea unor centre culturale rusești. Slovenia a închis un centru din Ljubljana în 2022, iar România și Danemarca au adoptat măsuri similare în 2023. În septembrie 2026, Germania a decis închiderea „Casei Ruse” din Berlin.
În august, presa a relatat că autoritățile franceze avertizaseră Germania că centrul berlinez ar fi servit drept acoperire pentru serviciile ruse de informații. Acuzația a făcut parte din contextul politic al deciziei germane, dar nu a fost prezentată ca o hotărâre judecătorească aplicabilă tuturor angajaților sau activităților centrului.
În mai multe țări europene, structurile culturale ruse au fost acuzate că ar putea facilita stabilirea de contacte, colectarea de informații, răspândirea unor narațiuni politice sau, în cele mai grave acuzații, recrutarea unor persoane pentru servicii de informații. Aceste suspiciuni au influențat decizii de închidere și restricționare. Ele nu dovedesc însă că fiecare centru, angajat sau eveniment este implicat în spionaj.
Problema instituțională este mai greu de rezolvat: închiderea unei organizații îi poate elimina denumirea și baza juridică, dar nu șterge automat clădirea, personalul, relațiile și programele construite în timp. Transferarea activităților către o ambasadă creează o zonă de ambiguitate între diplomația culturală legitimă și încercarea de a păstra funcția unei instituții închise.
Întrebarea rămasă pentru Chișinău
Poziția geografică a Republicii Moldova amplifică miza. Țara se află între Ucraina și România, își aprofundează relațiile cu Uniunea Europeană și reduce cooperarea formală cu Moscova. În același timp, Rusia păstrează un punct vizibil de contact cu studenți, profesori, oameni de cultură și tineri specialiști.
Importanța reședinței nu stă neapărat într-un concert sau într-o proiecție, ci în relațiile care se pot acumula în timp. Informațiile disponibile nu demonstrează că aceste contacte formează deja o structură coordonată de influență politică. Ele explică însă de ce autoritățile moldovene consideră că accesul pe care au încercat să îl limiteze prin închiderea „Casei Ruse” a fost păstrat sub umbrela diplomatică.
Astfel, „Casa Rusă” este închisă în acte, dar o parte din canalul său cultural și educațional funcționează în continuare. Pentru Chișinău, problema decisivă este cum poate separa activitatea culturală legitimă a unei ambasade de o eventuală eludare a propriei măsuri de securitate — și dacă poate face ca închiderea să aibă și efectul practic pentru care a fost decisă.
