Uniunea Europeană pregătește înăsprirea regulilor de acordare a vizelor pentru cetățenii ruși, pe fondul temerilor legate de sabotaje, incendieri și alte operațiuni hibride atribuite de unele guverne unor structuri ale statului rus. Polonia, Suedia și Estonia cer o reacție comună și mai rapidă, însă Comisia Europeană intenționează să prezinte propunerea oficială abia în ianuarie 2027.
Miza depășește problema călătoriilor turistice. În 2025, statelor din spațiul Schengen le-au revenit aproximativ 478.000 de vize turistice pentru cetățeni ruși, multe dintre ele cu intrări multiple. Cifra nu dovedește, prin ea însăși, abuzuri sau implicarea titularilor în activități ilegale, dar arată amploarea efectelor pe care le-ar putea avea o decizie europeană comună.
Disputa pune în centrul atenției o întrebare practică: cum poate fi redus un risc de securitate perceput la frontierele externe ale Schengen fără ca naționalitatea sau trecutul militar să devină, automat, dovada unei amenințări individuale?
De ce cer statele o politică unică
Vizele Schengen sunt eliberate de state individuale, dar permit, în condițiile aplicabile, deplasarea în mare parte din zona în care controalele la frontierele interne sunt limitate. Astfel, o decizie luată de un consulat poate avea consecințe pentru întregul spațiu de liberă circulație.
În iunie, nouă state membre ale UE, împreună cu Islanda și Norvegia, au cerut o abordare coordonată privind vizele pentru cetățenii ruși. Polonia, Suedia și Estonia susțin acum nu doar uniformizarea procedurilor, ci și reducerea numărului de vize acordate. Argumentul lor este că măsurile naționale își pot pierde eficiența dacă alte state păstrează reguli considerabil mai permisive.
În anumite condiții, un solicitant respins într-o țară poate încerca să depună cererea într-un alt stat. Acest lucru nu reprezintă automat o încălcare a regulilor, însă guvernele care cer înăsprirea controalelor consideră că diferențele dintre proceduri pot crea vulnerabilități într-o zonă fără controale sistematice la frontierele interne.
Ministrul suedez al justiției, Gunnar Strömmer, a descris actualul sistem de vize drept o problemă de securitate, invocând îngrijorările privind acte de sabotaj, incendieri și alte forme de război hibrid pe care mai multe guverne europene le asociază cu posibile operațiuni legate de structuri rusești. Sunt evaluări și suspiciuni privind activități atribuite unor actori statali, nu dovezi că turiștii ruși obișnuiți ar fi implicați în astfel de fapte.
La rândul său, comisarul european pentru migrație, Magnus Brunner, a cerut statelor membre să elibereze mai puține vize cetățenilor ruși. „Nu știi niciodată cine sunt cu adevărat acești turiști”, a spus el, pledând pentru o examinare mai strictă a cererilor. Declarația exprimă o preocupare privind evaluarea riscului, dar nu stabilește că fiecare solicitant rus ar reprezenta o amenințare.
Despre restricțiile de călătorie pregătite de UE a relatat Politico.
Propunerea Estoniei merge mai departe
Estonia promovează cea mai amplă măsură aflată acum în discuție: interzicerea accesului în UE pentru foștii membri ai forțelor armate ruse. Tallinn estimează că această categorie ar include aproximativ 650.000 de persoane.
Ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, susține că o parte dintre foștii militari ar putea fi folosită de serviciile ruse pentru atentate, sabotaje, acte de violență sau operațiuni de influență. Este o evaluare a guvernului estonian privind un risc potențial, nu o constatare că întregul grup ar fi periculos ori că membrii săi ar avea legături cu autoritățile ruse.
Aplicarea unei asemenea interdicții ar ridica imediat probleme concrete. Autoritățile ar trebui să verifice în mod fiabil dacă o persoană a servit în armata rusă, inclusiv atunci când documentele lipsesc sau nu pot fi accesate. Ar trebui apoi stabilită durata interdicției, eventualele excepții și criteriile prin care un risc individual ar putea fi deosebit de simplul fapt că cineva a avut, în trecut, o carieră militară.
O interdicție bazată pe apartenența la o categorie ar fi mai ușor de administrat decât o analiză complet individuală, dar ar putea include persoane pentru care nu există informații concrete privind o amenințare. Verificarea fiecărui solicitant ar fi mai precisă, însă ar necesita date fiabile, criterii comune și proceduri comparabile în toate statele participante.
Inițiativa estoniană ar presupune și un schimb mai intens de informații între consulate, serviciile de securitate și autoritățile de frontieră. O persoană admisă printr-o frontieră externă a spațiului Schengen poate continua, în principiu, către alte state participante fără controale de rutină la frontierele interne. De aceea, susținătorii unor reguli mai dure cer verificări mai bune ale cererilor, cooperare sporită între instituțiile de securitate și coordonarea controalelor de frontieră.
Calendarul european, sub presiune
Faptul că propunerea Comisiei este așteptată abia în ianuarie 2027 a devenit, la rândul său, o problemă politică. Guvernele care consideră amenințările hibride urgente susțin că o măsură prezentată peste câteva luni va avea un efect preventiv limitat. Până la adoptarea unor noi reguli, cadrul actual rămâne în vigoare.
Critica nu privește doar viteza, ci și forma viitoarei politici. UE trebuie să decidă dacă va înăspri procedurile pentru toți solicitanții ruși, dacă va restricționa anumite categorii de călători sau dacă va pune accentul pe indicatori individuali de risc. Fiecare variantă ar avea consecințe diferite pentru consulate, polițiștii de frontieră și persoanele care vor să călătorească în Europa.
O restricție largă bazată pe cetățenie ar fi relativ simplu de administrat, dar ar transforma naționalitatea într-un indicator general de pericol. Interdicția pentru foștii militari ar viza o categorie mai precisă, însă, potrivit estimării estoniene, ar afecta tot sute de mii de oameni cu istorii personale diferite. Un sistem țintit ar permite o evaluare mai nuanțată, dar ar necesita informații verificabile, standarde comune și posibilități clare de contestare a deciziilor.
Eficiența oricărei măsuri va depinde și de aplicarea ei uniformă. Dacă unele state introduc reguli stricte, iar altele păstrează proceduri mai permisive, restricțiile naționale ar putea fi ocolite în interiorul unui spațiu construit tocmai pentru a facilita circulația. În schimb, o regulă europeană comună ar trebui să fie suficient de clară pentru a fi aplicată la frontiere și suficient de solidă pentru a rezista verificării juridice.
Dezbaterea privind vizele rusești a devenit astfel un test pentru coordonarea europeană în materie de securitate. Bruxelles-ul trebuie să găsească un echilibru între prevenirea unor riscuri atribuite unor posibile operațiuni rusești și evaluarea individuală a celor care solicită accesul în Europa. Până la prezentarea propunerii din ianuarie 2027, rămâne deschisă întrebarea dacă statele membre vor ajunge la un sistem comun înainte ca diferențele dintre politicile naționale să creeze noi breșe.
