Războiul Rusiei împotriva Ucrainei se poartă și prin biserici, rețele locale de încredere și legături instituționale. Autoritățile ucrainene anchetează sau condamnă membri ai clerului pentru transmiterea unor informații militare și pentru propagandă prorusă, în timp ce administrațiile de ocupație încearcă să subordoneze comunitățile religioase care nu se află sub controlul Moscovei.
În centrul acestei confruntări se află o delimitare dificilă: între libertatea de credință și riscurile de securitate, între răspunderea individuală și apartenența la o confesiune. Ucraina susține că nu interzice slujbele sau convingerile religioase, ci urmărește legăturile organizaționale cu centre religioase din Rusia și fapte penale concrete.
Unde se termină libertatea religioasă și începe problema de securitate
În Ucraina funcționează peste 30.000 de comunități religioase de diferite confesiuni. Articolul 35 din Constituție garantează libertatea conștiinței și a religiei, separă biserica de stat și nu instituie o religie obligatorie sau privilegiată. În același timp, articolul 9 al Convenției europene a drepturilor omului permite restrângeri prevăzute de lege atunci când acestea sunt necesare pentru siguranța publică, ordinea publică sau protejarea drepturilor altor persoane.
Legea ucraineană nr. 3894-IX prevede o procedură judiciară pentru încetarea activității organizațiilor religioase afiliate unor centre religioase din Rusia, inclusiv Bisericii Ortodoxe Ruse. Potrivit poziției autorităților de la Kiev, măsura vizează dependența instituțională față de structurile statului agresor, nu credința sau participarea la slujbe. Comunitățile locale își pot continua activitatea religioasă după ruperea legăturilor organizaționale cu aceste centre.
Aplicarea acestei politici este însă urmărită atent, tocmai pentru că orice măsură de securitate poate afecta indirect viața unei comunități. Diferența dintre o legătură instituțională demonstrată și simpla apartenență confesională nu este doar o formulă juridică. Ea stabilește dacă răspunderea rămâne individuală sau ajunge să fie extinsă asupra unui grup întreg.
Serviciul de Securitate al Ucrainei afirmă că, de la începutul invaziei la scară largă, a deschis peste 200 de dosare penale privind clerici ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Potrivit instituției, 78 de persoane au fost informate că sunt suspectate, iar 40 au fost condamnate de instanțele ucrainene la pedepse cu închisoarea. Cazurile invocate privesc transmiterea de informații către Rusia, sprijinirea forțelor de ocupație și răspândirea propagandei ruse.
O parte dintre cei condamnați au fost incluși, cu acordul lor, pe liste pentru schimburi de prizonieri cu Rusia. Elementul juridic esențial rămâne însă fapta concretă stabilită într-un dosar, nu apartenența la Biserica Ortodoxă Ucraineană. Comunitățile care respectă legea își păstrează dreptul de a-și desfășura activitatea religioasă.
Când încrederea locală capătă valoare militară
Preoții au adesea acces la comunități și se deplasează în spații în care un străin ar atrage atenția. Cunosc localnicii, află informații despre circulația oamenilor și pot fi considerați persoane de încredere. Acest rol nu constituie, în sine, un indiciu de activitate ilegală. Devine însă relevant pentru securitate atunci când anchetatorii susțin că accesul a fost folosit pentru transmiterea de informații către forțele ruse.
Autoritățile ucrainene afirmă că unii clerici au transmis date despre deplasarea coloanelor militare, pozițiile apărării antiaeriene și infrastructura critică către serviciul militar rus de informații sau către Serviciul Federal de Securitate al Rusiei. Comunicarea s-ar fi făcut prin telefoane mobile și aplicații de mesagerie. În timpul unor percheziții, anchetatorii au anunțat confiscarea unor telefoane cu mesaje, fotografii ale urmărilor bombardamentelor și alte dispozitive tehnice.
La Odesa, contraspionajul ucrainean a anunțat că a descoperit un preot al unei eparhii locale a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi acționat în interesul serviciului militar rus de informații, ar fi ajutat la coordonarea unui atac cu rachete asupra orașului în martie 2024 și ar fi transmis date despre pozițiile apărării antiaeriene. Acestea sunt acuzații formulate în cadrul unei proceduri penale și nu pot fi tratate ca o concluzie despre întreaga biserică.
În regiunea Donețk, un protoiereu al eparhiei Pokrovsk a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru transmiterea către serviciul rus de securitate a coordonatelor unor poziții de tragere și puncte de comandă ale forțelor ucrainene pe direcția Novopavlivka. În regiunea Luhansk, parohul unei biserici din Lisiciansk a primit 12 ani de închisoare pentru colectarea și transmiterea de informații despre dispunerea și pozițiile de tragere ale unităților ucrainene în zona Severodonețk.
Aceste condamnări arată de ce instituțiile civile bazate pe încredere pot deveni relevante în plan militar în timpul unui război. Ele nu demonstrează însă că o confesiune sau miile de comunități asociate cu aceasta ar fi implicate în spionaj ori colaborare. Pentru fiecare dosar contează fapta imputată, probele prezentate și stadiul procedurii.
De la limbaj religios la influență politică
Dimensiunea informațională a conflictului nu se limitează la coordonate militare. Autoritățile ucrainene au relatat că, în urma unor percheziții efectuate în obiective asociate structurii bisericești, au fost găsite mii de publicații provenite din Rusia. Potrivit anchetatorilor, materialele negau dreptul ucrainenilor la autodeterminare, promovau ideea unui singur popor format din ruși, ucraineni și belaruși și justificau agresiunea armată a Rusiei.
Fostul conducător al eparhiei Tulcin din regiunea Vinniția, mitropolitul Ionafan, pe numele civil Anatoli Ieletkih, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru justificarea agresiunii ruse și distribuirea unor materiale care chemau la schimbarea violentă a puterii în Ucraina. Este vorba despre o condamnare într-un dosar individual, nu despre o evaluare a activității întregii eparhii.
Alte cazuri se află în stadii procedurale diferite. Mitropolitul Arsenie, starețul Lavrei Adormirii Maicii Domnului din Sviatohirsk, pe numele civil Igor Iakovenko, a fost plasat în arest preventiv. El este acuzat că ar fi dezvăluit, în timpul unei slujbe, poziția unor puncte de control ucrainene. Mitropolitul Feodosie, conducătorul eparhiei Cerkasî, pe numele civil Denis Snihiriov, este acuzat de incitarea la ostilitate interconfesională. În aceste două situații este vorba despre acuzații și măsuri judiciare, nu despre condamnări definitive.
Serviciile ucrainene au asociat, de asemenea, „Uniunea jurnaliștilor ortodocși” cu rețele pe care le consideră legate de serviciul rus de securitate. Această caracterizare aparține autorităților ucrainene. Potrivit acestora, respectivele canale promovează ideea unei pretinse persecuții a credincioșilor în Ucraina, încearcă să discrediteze statul ucrainean în străinătate și să amplifice diviziunile sociale.
Propaganda rusă caută și o aparență de recunoaștere internațională pentru aceste narațiuni. La o prezentare publică a unor materiale antiucrainene organizată la Moscova a fost prezent ambasadorul Serbiei în Rusia, Momcilo Babici. Prezența diplomatului putea fi folosită de organizatori pentru a sugera sprijin extern și pentru a extinde circulația mesajelor proruse în mediile politice și informaționale din Europa de Sud-Est. Participarea la eveniment nu dovedește, prin ea însăși, că ambasadorul a susținut conținutul materialelor prezentate.
În teritoriile ocupate, controlul începe cu registrele și clădirile
În teritoriile ocupate de Rusia, presiunea are o direcție diferită: sunt vizate mai ales comunitățile care nu se subordonează Patriarhiei Moscovei. Potrivit Institutului pentru Libertatea Religioasă, forțele ruse au deteriorat sau distrus complet peste 630 de clădiri religioase de la începutul invaziei la scară largă.
Comunitățile protestante reprezintă peste 34% din cazurile documentate de persecutare a reprezentanților religioși, conform institutului. În regiunea Zaporijjea, ponderea raportată ajunge la 48%. Cel puțin 206 case de rugăciune protestante ar fi fost ocupate sau distruse. Reprezentanți ai acestor comunități ar fi fost răpiți, torturați sau uciși și acuzați de „extremism” ori de legături cu organizații americane.
Presiuni sunt exercitate și asupra comunităților Bisericii Ortodoxe a Ucrainei și Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. Administrațiile de ocupație cer reînregistrarea comunităților potrivit legislației ruse, ceea ce creează bariere pentru organizațiile care nu țin de Patriarhia Moscovei. În partea ocupată a regiunii Zaporijjea ar fi fost interzise activitățile Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, ale organizației caritabile Caritas și ale altor organizații creștine, iar bunurile lor ar fi fost preluate.
În regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijjea, biserici și case de rugăciune ale Bisericii Ortodoxe a Ucrainei și ale Bisericii Greco-Catolice Ucrainene ar fi fost închise, jefuite sau transferate Bisericii Ortodoxe Ruse. Reînregistrarea obligatorie, confiscarea clădirilor și înlocuirea autorităților religioase locale formează un mecanism de control teritorial: comunitățile sunt împinse într-un nou sistem juridic, iar instituțiile independente de Moscova sunt eliminate din viața publică.
Astfel, religia este folosită în două direcții opuse. Ucraina încearcă să rupă legăturile instituționale cu centre religioase dintr-un stat agresor și să îi tragă la răspundere pe cei acuzați sau condamnați pentru fapte concrete. Rusia folosește, în teritoriile ocupate, forța, confiscarea și dependența administrativă pentru a reorganiza viața religioasă în jurul Moscovei.
Testul pentru Kiev va fi menținerea unei granițe clare între combaterea influenței străine și pedepsirea unei apartenențe religioase. Iar în teritoriile ocupate rămâne întrebarea cât din identitatea unei comunități poate supraviețui atunci când lăcașurile, liderii și statutul său juridic sunt puse sub autoritatea impusă de ocupant.
