În războiul Rusiei împotriva Ucrainei, bisericile și comunitățile religioase au ajuns să fie folosite ca surse de influență, canale de informații și instrumente de control teritorial. Autoritățile ucrainene afirmă că unii clerici au transmis date militare sau au răspândit narațiuni favorabile Rusiei, în timp ce administrațiile de ocupație îi persecută pe credincioșii care nu se subordonează Patriarhiei Moscovei.
Aceste două realități trebuie însă separate. În teritoriile controlate de Kiev, dosarele penale vizează fapte atribuite unor persoane concrete. În zonele ocupate, presiunea se îndreaptă împotriva unor comunități întregi, prin confiscarea lăcașurilor, interdicții și violență. Diferența dintre răspunderea individuală și suspiciunea colectivă este esențială pentru înțelegerea politicii religioase a Ucrainei.
Libertatea religioasă și legăturile instituționale cu Rusia
Ucraina are peste 30.000 de comunități religioase de diferite confesiuni. Articolul 35 din Constituție garantează libertatea conștiinței și a credinței, separă biserica de stat și nu instituie o religie obligatorie sau privilegiată.
În același timp, legea nr. 3894-IX se adresează organizațiilor religioase care păstrează legături instituționale cu centre religioase din Rusia, inclusiv cu Biserica Ortodoxă Rusă. Deciziile privind încetarea activității unor astfel de organizații trebuie luate prin instanță. Comunitățile își pot continua serviciile religioase după ruperea legăturilor organizatorice cu structurile religioase ale statului agresor.
Guvernul ucrainean își justifică abordarea și prin articolul 9 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acesta protejează libertatea religioasă, dar permite restricții prevăzute de lege atunci când sunt necesare pentru siguranța publică, ordinea publică sau protejarea drepturilor altor persoane. Prin urmare, problema juridică este aplicarea concretă a măsurilor: ruperea unei relații instituționale cu un centru străin nu este același lucru cu pedepsirea unei persoane pentru credința sa.
Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei, de la începutul invaziei pe scară largă au fost deschise peste 200 de dosare penale împotriva clericilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Aceeași instituție afirmă că 78 de persoane au fost informate oficial că sunt suspectate, iar 40 au fost condamnate de instanțele ucrainene la pedepse cu închisoarea. Cazurile menționate se referă la transmiterea de informații, sprijinirea forțelor de ocupație și răspândirea propagandei.
Aceste cifre provin de la o instituție de securitate ucraineană și nu demonstrează responsabilitatea colectivă a unei întregi biserici sau a credincioșilor ei. Dosarele au și statute juridice diferite: unele s-au încheiat cu condamnări, în timp ce altele privesc anchete sau acuzații în curs. Mai multe persoane condamnate au fost incluse, cu acordul lor, pe liste pentru schimburi de prizonieri cu Rusia.
Cum poate deveni încrederea locală un canal militar
Cazurile descrise de anchetatorii ucraineni indică un mecanism simplu: clericii sunt integrați în comunități, cunosc zona și pot beneficia de încrederea localnicilor. Potrivit autorităților, unii preoți au transmis informații despre deplasarea coloanelor militare, pozițiile apărării antiaeriene și infrastructura critică.
Coordonatele și alte date ar fi fost trimise prin telefoane mobile și aplicații de mesagerie. În timpul perchezițiilor, anchetatorii au spus că au găsit telefoane cu mesaje relevante, fotografii ale pagubelor produse de bombardamente și alte echipamente tehnice. Valoarea acestor obiecte ca probe trebuie stabilită în fiecare dosar și evaluată de instanță.
La Odesa, Serviciul de Securitate a anunțat că un preot dintr-o eparhie locală ar fi acționat în interesul serviciilor ruse de informații militare. Anchetatorii îl acuză că ar fi contribuit la coordonarea unui atac cu rachete în două etape asupra orașului, în martie 2024, și că ar fi transmis informații despre pozițiile apărării antiaeriene ucrainene. Este o acuzație formulată într-un dosar penal, nu o condamnare definitivă.
În regiunea Donețk, un protoiereu al Eparhiei Pokrovsk a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru transmiterea către Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a coordonatelor unor poziții de tragere și puncte de comandă ucrainene de pe direcția Novopavlivka. În regiunea Luhansk, conducătorul unei biserici din Lîsîciansk a primit 12 ani de închisoare pentru strângerea și transmiterea de informații despre dispunerea și pozițiile de tragere ale forțelor ucrainene în zona Severodonețk.
Aceste sentințe explică de ce rețelele religioase au intrat în atenția contrainformațiilor: o poziție locală bazată pe încredere poate oferi acces la informații greu de obținut pe alte căi. Ele nu demonstrează însă că un asemenea comportament ar caracteriza întregul cler sau totalitatea credincioșilor asociați unei biserici.
Propagandă, ierarhii bisericești și public internațional
Autoritățile ucrainene descriu și o dimensiune ideologică a fenomenului. În urma unor percheziții la obiective asociate structurii bisericești, acestea au anunțat că au găsit mii de publicații de origine rusă. Potrivit anchetatorilor, materialele negau dreptul poporului ucrainean la autodeterminare, promovau ideea unui „popor unic și trinitar” și justificau agresiunea Rusiei.
Fostul conducător al Eparhiei Tulcin din regiunea Vinița, mitropolitul Ionafan, al cărui nume civil este Anatolii Ielețkih, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru justificarea agresiunii ruse și distribuirea unor materiale care chemau la schimbarea violentă a puterii în Ucraina.
Alte dosare au un statut juridic diferit. Mitropolitul Arsenie, conducătorul Lavrei „Adormirea Maicii Domnului” din Sviatohirsk, a fost plasat în arest preventiv. Procurorii îl acuză că ar fi dezvăluit, în timpul unei slujbe, poziția unor puncte de control ucrainene. Mitropolitul Feodosie, conducătorul Eparhiei Cerkasî, este acuzat de incitarea la ostilitate între confesiuni. Aceste acuzații nu echivalează cu o condamnare definitivă.
Instituțiile ucrainene de aplicare a legii au asociat, de asemenea, cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei unele rețele media legate de mediul religios, între care „Uniunea jurnaliștilor ortodocși”. Autoritățile susțin că astfel de rețele promovează ideea unei presupuse persecuții a credincioșilor în Ucraina, încearcă să discrediteze statul ucrainean în străinătate și adâncesc diviziunile sociale. În lipsa unei hotărâri judecătorești definitive, aceasta rămâne evaluarea autorităților ucrainene.
Propaganda rusă încearcă să obțină și o formă de validare internațională. La o prezentare publică de materiale antiucrainene organizată la Moscova s-a aflat și ambasadorul Serbiei în Rusia, Momcilo Babić. Prezența unui diplomat poate fi folosită de Kremlin pentru a crea impresia unei recunoașteri externe a propriilor narațiuni și pentru a le facilita circulația în mediile politice și jurnalistice din Europa de Sud-Est.
În teritoriile ocupate, controlul religios devine politică de ocupație
În teritoriile ocupate, presiunea are un caracter mai larg. Institutul pentru Libertatea Religioasă afirmă că trupele ruse și administrațiile de ocupație persecută comunitățile care nu se supun Patriarhiei Moscovei. Printre practicile raportate se numără restricționarea activităților religioase, confiscarea lăcașurilor de cult, detențiile ilegale, tortura și uciderea unor reprezentanți religioși.
Potrivit institutului, peste 630 de clădiri religioase au fost avariate sau distruse complet de la începutul invaziei pe scară largă. Protestanții reprezintă mai mult de 34% dintre cazurile documentate de persecutare a reprezentanților religioși, iar în regiunea Zaporijjea proporția ajunge la 48%. Sunt afectați și credincioșii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei și ai Bisericii Greco-Catolice Ucrainene.
Cel puțin 206 case de rugăciune protestante ar fi fost confiscate sau distruse. Reprezentanții acestor comunități ar fi fost răpiți, torturați sau uciși și acuzați de „extremism” ori de legături cu organizații americane. Administrațiile de ocupație impun, de asemenea, reînregistrarea comunităților conform legislației ruse, ceea ce creează obstacole juridice și practice pentru organizațiile din afara Patriarhiei Moscovei.
În partea ocupată a regiunii Zaporijjea, autoritățile locale au interzis activitatea Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, a organizației caritabile Caritas și a altor structuri creștine, după care le-ar fi confiscat proprietățile. În regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijjea, lăcașuri ale Bisericii Ortodoxe a Ucrainei și ale Bisericii Greco-Catolice Ucrainene ar fi fost închise, jefuite sau transferate Bisericii Ortodoxe Ruse.
În unele cazuri, clerici din teritoriile ocupate și din apropierea frontului sunt acuzați și de ajutor direct pentru forțele ruse: ascunderea militarilor în biserici, transmiterea de informații pentru dirijarea focului sau participarea la organizarea unor referendumuri fictive. Un conducător al unei biserici din regiunea Luhansk a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru transmiterea către forțele de ocupație a unor informații despre deplasarea unităților ucrainene.
Astfel, spațiul religios a devenit parte a luptei pentru securitate, informație și control teritorial. Ucraina încearcă să separe dreptul la credință de legăturile instituționale cu structurile ruse și să-i tragă la răspundere pe cei acuzați de fapte concrete. Rusia încearcă, în teritoriile ocupate, să înlocuiască rețelele religioase independente cu un sistem controlat de Moscova. Testul pe termen lung pentru Kiev va fi păstrarea unei limite clare între infracțiunea dovedită și suspiciunea care riscă să fie extinsă asupra unei întregi comunități religioase.
