PSD nu va susține legea salarizării care reduce veniturile angajaților din sectorul public

0
PSD nu va susține legea salarizării care reduce veniturile angajaților din sectorul public

Poziția Partidului Social Democrat (PSD) față de viitoarea lege a salarizării rămâne una „constructivă”, însă partidul nu va susține actul normativ înainte de a-l analiza și discuta cu sindicatele, a declarat vineri deputatul Florin Manole. El a subliniat că PSD nu poate accepta o lege ce ar putea reduce veniturile angajaților din sectorul public, în ciuda necesității de a respecta angajamentele privind reducerea deficitului bugetar.

Florin Manole a precizat că proiectul de lege a fost trimis PSD vineri și că analiza va continua în weekend cu reprezentanții sindicatelor din toate familiile ocupaționale.

„Poziția Partidului Social Democrat, raportat la legea salarizării, este una constructivă, doar că, aşa cum am spus, nu vom putea vota o lege fără să o fi consultat cu sindicatele și cu toate instituțiile asupra cărora această lege are impact. Am demarat discuții cu sindicatele imediat după întâlnirea de la Cotroceni și vom continua întâlnirile cu fiecare familie ocupațională în weekend, astfel încât până luni sau marți, când ar trebui să aibă loc următoarea discuție la Cotroceni, să avem o concluzie asupra acceptabilității și echității legii. În același timp, trebuie să păstrăm în minte responsabilitatea de a respecta angajamentele României referitoare la deficit”, a declarat deputatul PSD la Parlament.

Deputatul a subliniat că obiectivul PSD este adoptarea unei legi echitabile, fără a crea presiuni suplimentare asupra bugetului și fără a diminua veniturile angajaților din sistemul public. „Nu vrem să generăm o problemă în plus pentru bugetul ţării, dar nici nu putem vota o lege care taie veniturile salariaţilor din sănătate, educație, ordine publică sau administrație”, a adăugat Manole.

Întrebat despre prevederea referitoare la sporul de 40% pentru demnitarii care gestionează proiecte europene, Manole a afirmat că acest procent este deja aplicat pentru anumite categorii. „Am primit legea acum o oră. Sporul pe fonduri europene pentru primari este de 40%, deci nu va exista o diferență suplimentară în viitoarea lege”, a precizat deputatul.

Florin Manole a subliniat că PSD urmărește două obiective principale în negocierile privind legea salarizării: protejarea veniturilor angajaților din sectorul public și reducerea inechităților salariale, în limita resurselor disponibile. „Obiectivul principal este ca niciun angajat din sectorul public să nu piardă, și să rezolvăm cât mai multe inechități cu resursele avute la dispoziție”, a concluzionat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.