Ludovic Orban, fost prim-ministru și fost consilier al președintelui Nicușor Dan, a declarat că șeful statului „a fost pus cu spatele la zid” atunci când PNL l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Orban este convins că, dacă Nicușor Dan ar desemna mâine un prim-ministru, guvernul propus de acesta ar trece de votul Parlamentului.
„Asta cu… că dă vina pe partide și că Nicușor Dan nu-și face treaba și nu își exercită atribuțiile constituționale pentru că partidele nu se înțeleg între ele, asta e povestea cu cocoșul roșu, e o aiureală, e o declarație fără niciun fel de fundament. Are propuneri de premier, are propunerea Siegfried Mureșan formulată de PNL-USR-UDMR, are propunerea Grindeanu formulată de PSD, mai are și propunerea Victor Ponta, grupul Uniți pentru România. Deci are de unde să aleagă, nu mai poate să zică că nu are de unde să aleagă premier, trebuie să desemneze premierul. Dar, în momentul în care PNL, USR și UDMR l-au desemnat pe Siegfried Mureșan, practic l-au pus la zid pe Nicușor Dan, pentru că, dacă l-ar desemna pe Grindeanu, așa cum ar fi vrut el să-l desemneze pe Grindeanu, practic ar fi pierdut și ultima brumă de oameni care încă îi mai dau circumstanțe și încă mai speră că are ceva în cap Nicușor Dan și că va arăta el ce are în cap,” a afirmat Orban, joi seară, la B1 TV, conform News.ro.
Fostul prim-ministru s-a arătat convins că, în cazul în care Nicușor Dan desemnează mâine un prim-ministru, guvernul propus va trece de votul Parlamentului.
„Dacă președintele mâine face conferință de presă prin care îl desemnează pe Siegfried Mureșan, sau pe Bolojan, sau pe Dominic Fritz sau pe Grindeanu că îi e mai drag, și spune, în același timp, că dacă Parlamentul respinge acest guvern, el va dizolva Parlamentul, va convoca alegeri anticipate, în termenul legal, trece Guvernul fără niciun fel de problemă,” a adăugat Ludovic Orban.

