Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a discutat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 despre declarația sa făcută la Congresul PNL, în care a menționat că „sistemul nu participă la alegeri, dar le câștigă”. El a subliniat existența unei rețele de persoane care beneficiază de protecție și reușesc să rămână în funcții-cheie indiferent de schimbările politice.
„În Partidul Național Liberal a fost o psihoză în ultimii zece ani, poate, în care toată lumea vorbea despre pădure, sistem și alte lucruri de genul acesta, instituții de forță. Și eu nu puteam să pun mâna pe asta. Adică erau niște lucruri care mie mi se păreau incredibile”, a declarat Ciucu.
Primarul a evidențiat că a observat politicieni care își păstrează influența și pozițiile fără a avea probleme, menționând stilul de viață extravagant al unora dintre aceștia, care își permit concedii costisitoare. „Pe de altă parte am cunoscut fel și fel de politicieni care n-au avut niciodată probleme și care au lucrat toată viața la stat”, a specificat edilul.
Ciucu a clarificat că în discursul său de la Congresul extraordinar al PNL nu s-a referit la toate instituțiile de forță, ci la anumite persoane care își mențin influența prin relații construite în timp. „Sistemul nu înseamnă toate instituțiile de forță otova. Înseamnă anumiți oameni – că nu toți sunt parte a sistemului – care își perpetuează pozițiile și funcțiile”, a spus el.
Astfel, primarul a subliniat că acest mecanism de influență nu se limitează doar la instituțiile importante, ci se regăsește și la nivelurile inferioare ale administrației, unde concursurile decid cine ocupă anumite funcții. „Deci despre asta este vorba. Este vorba de o coabitare a oamenilor care sunt în zona media, unii dintre ei, sunt instituțiile statului alții dintre ei și alții, în partide politice”, a explicat Ciucu.
Întrebat dacă această descriere seamănă cu o structură de tip mafiot, Ciucu a respins ideea unei conduceri unice, susținând că este vorba despre un sistem cu mai mulți poli de influență. „Cred că este mai degrabă o poliarhie decât o autocrație, dacă aș putea folosi această comparație din științele politice”, a declarat edilul.
Ciucu a refuzat să ofere nume de persoane pe care le consideră parte a acestui sistem, invocând „motive absolut evidente”. Atunci când a fost întrebat dacă se teme, acesta a răspuns: „Nu mai am eu chef de alte procese.”
Primarul a adăugat că relațiile de influență se modifică în timp, existând inclusiv conflicte între cei care fac parte din „sistem”.

