Cătălin Drulă critică declarațiile lui Sorin Grindeanu despre ministrul informal al Transporturilor

0
Cătălin Drulă critică declarațiile lui Sorin Grindeanu despre ministrul informal al Transporturilor

Deputatul Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor din partea USR, a reacționat marți la afirmațiile președintelui PSD, Sorin Grindeanu, care l-a numit ministru informal al Transporturilor. Drulă a caracterizat declarațiile liderului social-democrat drept „simptome clasice de sevraj” și a susținut că „decuplarea PSD de la banul public de aproape 3 luni produce efecte” precum „comportament agitat și halucinații”.

„Sper să nu te mai prind, Sorine, președinte la Cameră când vin, că ai zis că ești în opoziție acum”, i-a transmis Drulă lui Grindeanu, într-o postare pe Facebook.

Deputatul a continuat, afirmând: „Așa cum am mai spus, dl. Grindeanu prezintă simptome clasice de sevraj. Decuplarea PSD de la banul public de aproape 3 luni produce efectele pe care le vedeți zilele acestea: comportament agitat și halucinații. Eu aproape că mă simt vinovat că sunt în concediu, cu familia, zilele acestea.”

Drulă a anunțat că se va întoarce curând la Camera Deputaților pentru sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare.

El a adăugat: „Altfel, eu îi felicit pe colegii mei din USR care se ocupă de ministerul Transporturilor și îi încurajez în continuare să-i scoată din minți pe pesediști și pe frații lor din aripa Thuma a PNL. Normal că băieții cu homar și private jet Nordis turbează, dar românii care vor reforme și o administrație curată le sunt alături.”

Reacția lui Drulă a fost provocată de declarațiile lui Sorin Grindeanu, care a afirmat marți că cea mai bună soluție pentru România este construirea de autostrăzi. Acesta a atenționat că, în ultimele trei luni, nu a fost finalizat niciun kilometru de autostradă și a subliniat că, în acest interval, Cătălin Drulă ar fi fost „ministrul informal” al ministerului.

Grindeanu a afirmat: „Anul acesta trebuia să fie anul în care să se dea în circulație cel mai mare număr de kilometri din istoria României, peste 250 de kilometri. Din păcate, de trei luni de zile n-am văzut nici măcar un kilometru.”

În replică, Sorin Grindeanu a solicitat jandarmilor să verifice registrele de acces ale ministerului pentru a vedea de câte ori a intrat Drulă în instituție în ultimele luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.