Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că va discuta despre inteligenţa artificială cu preşedintele chinez Xi Jinping în cadrul vizitei acestuia în SUA programată pentru 24 septembrie, conform Reuters, preluată de Agerpres.
Vizita lui Xi în SUA survine după întâlnirea pe care cei doi lideri au avut-o în China în acest an, când Trump l-a invitat pe Xi la Casa Albă.
„Preşedintele Xi vine în vizită pe 24 septembrie, şi am vorbit despre inteligenţa artificială când am fost la Beijing, iar acum vom vorbi din nou”, a afirmat Trump.
Recent, secretarul de stat Marco Rubio şi omologul său chinez Wang Y au discutat despre necesitatea identificării zonelor de cooperare pentru a pregăti „o vizită foarte pozitivă”.
Anterior, întrevederea dintre Trump și Xi a avut loc în luna mai, când un subiect intens discutat a fost Taiwanul, o insulă pe care China o revendică constant.
La întoarcerea din China, Trump a declarat că el și Xi „au discutat mult despre Taiwan”, menționând că nu crede că există un conflict pe această temă și că nu a făcut promisiuni lui Xi în legătură cu insula.
Trump a adăugat că Xi l-a întrebat direct dacă Statele Unite ar apăra Taiwanul în cazul unui atac chinez, el refuzând să răspundă. „Există o singură persoană care știe asta, și aceea sunt eu. Eu sunt singura persoană”, a spus Trump, explicând că a ales să nu discute despre acest subiect.
De asemenea, Trump a afirmat că Xi i-a confirmat că Beijingul nu va trimite echipament militar în Iran.

