O anchetă realizată în rândul a 77 de foști deținuți politici din Belarus descrie închisoarea ca pe un sistem de presiuni care se acumulează: violență fizică, amenințări, muncă forțată, privare de somn, lipsa îngrijirilor medicale și izolarea disciplinară. Aproape o treime dintre participanți au declarat că s-au gândit la sinucidere în timpul detenției.
Rezultatele au fost relatate la 18 octombrie 2026 de Belsat. Cifrele se bazează pe mărturiile unor persoane eliberate și nu reprezintă o verificare independentă a tuturor închisorilor din Belarus. Ele arată însă amploarea experiențelor descrise de grupul intervievat: 98,6% au vorbit despre violență psihologică, 88,3% despre violență fizică, iar 30,1% despre gânduri suicidare.
Violența descrisă de foștii deținuți
Printre practicile menționate în mărturii se numără bătăile, folosirea dispozitivelor electrice și asmuțirea câinilor asupra deținuților. Unii participanți au spus că au fost obligați să se dezbrace în fața camerelor video, experiență pe care au descris-o ca pe o umilire și ca pe o demonstrație a controlului exercitat de administrația penitenciarului.
Foștii deținuți au relatat și cazuri în care nu ar fi primit ajutor medical sau nu ar fi avut acces la tratament atunci când aveau nevoie. Într-un sistem în care administrația controlează atât regimul de detenție, cât și accesul la îngrijire, o boală sau o rană netratată poate amplifica sentimentul de vulnerabilitate și dependență.
Presiunea nu s-ar fi limitat la incidente individuale. Munca forțată, privarea de somn și amenințările cu noi sancțiuni apar, de asemenea, în relatările participanților. Combinate, aceste măsuri reduc capacitatea unei persoane de a se recupera fizic, de a cere ajutor sau de a contesta tratamentul primit.
Datele prezentate nu stabilesc cât de des a avut loc fiecare practică și nici nu permit extrapolarea automată la toți deținuții politici din Belarus. Ele indică însă un tipar comun în interiorul grupului intervievat: violența fizică era însoțită de intimidare, epuizare și nesiguranță permanentă.
Izolarea ca pedeapsă și instrument de presiune
Mai mult de jumătate dintre cei 77 de foști deținuți au declarat că au trecut prin izolarea în celule disciplinare. În mărturiile lor, separarea de ceilalți nu apare întotdeauna ca o măsură scurtă, aplicată după un incident precis. Pentru unii, izolarea ar fi revenit în mod repetat și ar fi devenit o componentă a întregii perioade de detenție.
O astfel de măsură înseamnă mai mult decât lipsa contactului cu ceilalți oameni. Deținutul pierde surse obișnuite de sprijin și depinde aproape în totalitate de administrație pentru informații, odihnă, îngrijiri și contact cu exteriorul. Incertitudinea privind durata sancțiunii sau motivul următoarei pedepse poate transforma așteptarea într-o formă suplimentară de presiune.
Violența psihologică a fost menționată de 98,6% dintre participanți, adică 76 din cele 77 de persoane intervievate. Aceștia au vorbit despre amenințări constante, intimidare, umilire și teama de represalii. Izolarea ar fi intensificat aceste stări, tocmai pentru că reducea posibilitatea de a discuta cu alte persoane sau de a primi sprijin.
În acest context, experiența descrisă nu se rezumă la un singur act de abuz. O plângere putea fi urmată, potrivit mărturiilor, de o nouă sancțiune; o amenințare, de izolarea disciplinară; iar o rană, de lipsa tratamentului. Efectul central relatat de foștii deținuți este acumularea presiunii și sentimentul că administrația controlează fiecare aspect al vieții cotidiene.
Gândurile suicidare, menționate de aproape o treime
Un total de 30,1% dintre participanți au spus că s-au gândit la sinucidere în timpul detenției. În relatările citate apar și cazuri de autovătămare sau tentative de sinucidere. Foștii deținuți au descris aceste gesturi ca reacții la o presiune pe care au perceput-o ca fiind continuă și imposibil de întrerupt.
Procentul nu arată câți deținuți politici din Belarus au trecut prin situații similare. Grupul a fost format din 77 de persoane eliberate, iar informațiile disponibile nu descriu complet metoda de selecție a participanților. Prin urmare, rezultatele nu pot fi tratate ca o măsurătoare a întregului sistem penitenciar.
Ele rămân totuși relevante pentru înțelegerea consecințelor raportate de cei intervievați. În cadrul acestui grup, suferința psihologică a fost aproape universală, violența fizică a fost larg răspândită, iar gândurile suicidare au afectat aproape una din trei persoane. Mărturiile sugerează că efectele nu provin doar din bătăi sau dintr-o singură sancțiune, ci din suprapunerea fricii, singurătății, epuizării și lipsei de îngrijire.
Impactul detenției poate continua și după eliberare. Persoanele care au fost amenințate, izolate sau private de tratament medical pot avea nevoie de sprijin fizic și psihologic pe termen lung. Rămân deschise două întrebări esențiale: cât de răspândite sunt condițiile descrise dincolo de grupul celor 77 de foști deținuți și ce ajutor este efectiv disponibil pentru cei care ies din închisorile Belarusului.
