Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei, a anunțat progresele semnificative în cadrul proiectului strategic Neptun Deep, conform unei postări pe Facebook. Acesta a anunțat că platforma de producție „Neptun Alpha” a fost instalată în Marea Neagră, iar conducta de 160 de kilometri până la țărm este finalizată.
Anunțul a fost făcut după ce Ivan a subliniat că România se apropie de începutul extracției gazelor din perimetrul offshore. „Neptun Deep nu mai este un proiect pe hârtie. Platforma de producţie «Neptun Alpha» a fost instalată, iar şase dintre cele zece sonde de producţie sunt deja realizate. România se apropie, etapă cu etapă, de prima moleculă de gaz extrasă, în 2027”, a declarat Ivan.
Fostul ministru a menționat și că proiectul a fost discutat în cadrul întâlnirilor oficiale din Austria. „Neptun Deep s-a aflat în centrul discuţiilor oficiale, pentru că o investiţie de asemenea dimensiune trebuie susţinută la cel mai înalt nivel politic”, a transmis acesta.
De asemenea, Ivan a precizat că Romgaz, companie cu capital majoritar de stat și partener în proiect cu 50%, a atras recent 500 de milioane de euro de pe piața de capital pentru a sprijini investițiile strategice, inclusiv Neptun Deep. „Miza mea a fost clară: compania românească trebuie să aibă forţa financiară necesară pentru a duce proiectul până la capăt”, a subliniat el.
Referindu-se la utilizarea gazelor extrase, Ivan a afirmat că acestea trebuie să fie prioritizate pentru dezvoltarea economiei naționale. „Prioritatea trebuie să o aibă consumatorii şi companiile româneşti, iar această resursă trebuie folosită pentru relansarea industriei petrochimice şi a producţiei de îngrăşăminte”, a declarat el.
În același timp, Ivan a contestat ideea că marile investiţii strategice avansează fără intervenții. „Nu accept povestea că marile investiţii strategice înaintează singure. Rolul unui ministru este să le ţină în centrul deciziilor”, a adăugat el.
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că exploatarea gazelor din Marea Neagră va transforma România într-un „actor relevant în furnizarea securității energetice în regiune și în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană”. Declarația a fost făcută marți, 21 iulie, la o zi după ce OMV Petrom și Romgaz au anunțat finalizarea instalării platformei „Neptun Alpha”.
Platforma este situată în ape de circa 120 de metri adâncime, cântărește 16.500 de tone și are o înălțime totală de peste 225 de metri.

