Peste 3.100 de firme și PFA din România au intrat în insolvență în primele cinci luni din 2026

0
Peste 3.100 de firme și PFA din România au intrat în insolvență în primele cinci luni din 2026

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvență în primele cinci luni din 2026 a ajuns la 3.146, în creștere cu 13,62% față de aceeași perioadă a anului anterior, când au fost înregistrate 2.769 de insolvențe, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe insolvențe au fost înregistrate în București, unde 606 firme și PFA au intrat în această procedură între ianuarie și mai 2026, marcând o creștere de 5,57% comparativ cu perioada similară din 2025. Județele cu cele mai multe insolvențe după Capitală sunt Bihor, cu 212 cazuri (în scădere cu 2,75%), Cluj, cu 189 de insolvențe (în scădere cu 1,05%), Timiș, cu 145 de cazuri (în creștere cu 12,40%), Ilfov, cu 140 (în creștere cu 2,19%), și Prahova, cu 109 insolvențe (în urcare cu 12,37%).

Insolvențele au fost cel mai puțin frecvente în județele Covasna, cu 14 cazuri, Harghita, cu 16, Botoșani, cu 17, Mehedinți și Sălaj, câte 21, și Teleorman, cu 22 de insolvențe.

Numai în luna mai 2026, 622 de firme și PFA au intrat în insolvență, cu cele mai multe cazuri înregistrate în București (119 insolvențe), urmat de județele Bihor (49), Cluj (38) și Ilfov (33).

Pe domenii de activitate, cele mai multe insolvențe s-au consemnat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, cu 190 de cazuri, o creștere semnificativă de 352,38% față de primele cinci luni din 2025. Construcțiile au ocupat locul al doilea, cu 171 de insolvențe (o creștere de 510,71%), iar industria prelucrătoare s-a situat pe poziția a treia, cu 99 de insolvențe (în creștere cu 312,50% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.