Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a avertizat cu privire la posibile atacuri pe teritoriul Germaniei, declarând că țara se află „într-o situație de mare amenințare”, potrivit agenției germane DPA.
„Informațiile sporite și imaginile obținute de serviciile speciale m-au determinat să revizuiesc situația de amenințare formulată anterior la una de mare amenințare”, a afirmat Dobrindt pentru ediția de duminică a ziarului Die Welt.
De asemenea, acesta a adăugat că „asta înseamnă că în Germania riscul unor atacuri trebuie așteptat oricând”, subliniind că planurile pentru atacuri împotriva Germaniei sunt „clar recognoscibile”.
În cadrul unei conferințe a miniștrilor de interne, desfășurată cu o lună în urmă, Dobrindt a afirmat că va crește nivelul de amenințare în Germania.
Politicianul a justificat această evaluare printr-un volum mai mare de informații provenind atât din partea serviciilor de informații germane, cât și din cele aliate.
El a menționat, de asemenea, incidente specifice soldate cu pagube și dezvoltarea unor rețele de agenți în Germania și afara acesteia, care plănuiesc acte de spionaj și de sabotaj.


