Belarus a rămas în categoria cea mai severă a evaluării anuale a Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane. Raportul publicat la 28 octombrie 2026 indică folosirea sistematică a muncii forțate în instituții controlate de stat și eforturi insuficiente pentru protejarea victimelor.
Potrivit evaluării americane, mii de cetățeni belaruși sunt expuși muncii forțate, în special în colonii penitenciare și în centre de tratament și muncă. Printre persoanele vulnerabile se află deținuți politici, care depind de administrația penitenciarului pentru aproape toate aspectele vieții de zi cu zi și au posibilități limitate de a refuza ordinele sau de a contesta abuzurile.
Autoritățile din Belarus au identificat 345 de victime ale traficului de persoane în 2025, iar țara a pronunțat pentru prima dată în cinci ani o condamnare într-un astfel de dosar. Departamentul de Stat al SUA consideră însă că aceste acțiuni punctuale nu demonstrează o schimbare reală a sistemului care permite exploatarea.
Când detenția face refuzul aproape imposibil
Problema descrisă în raport nu se referă la un singur penitenciar sau la un caz izolat. Ea privește folosirea unor instituții aflate sub controlul statului pentru a impune muncă unor persoane care nu au, în practică, libertatea de a spune nu.
În coloniile penitenciare și în centrele de tratament și muncă, administrația controlează deplasarea deținuților, programul zilnic, condițiile de trai, sancțiunile disciplinare și contactul cu lumea exterioară. În acest context, refuzul unei sarcini nu poate fi comparat cu decizia unui angajat obișnuit de a părăsi un loc de muncă sau de a contesta dispoziția unui superior.
Departamentul de Stat al SUA subliniază că munca desfășurată în detenție nu este automat echivalentă cu traficul de persoane sau cu munca forțată. Întrebarea centrală este dacă acordul persoanei este real, dacă aceasta poate refuza o activitate fără să fie pedepsită și dacă are acces la un mecanism independent de plângere și protecție.
Într-un sistem în care aceeași structură stabilește regimul de detenție, organizează munca și aplică sancțiunile, consimțământul poate deveni pur formal. Pentru un deținut politic, vulnerabilitatea este și mai mare: privarea de libertate face parte deja din aparatul represiv atribuit autorităților conduse de Aleksandr Lukașenko, iar administrația poate transforma munca într-un instrument suplimentar de disciplinare și presiune.
Un deținut care reclamă constrângerea trebuie adesea să se adreseze chiar instituțiilor aflate în subordinea statului care îi controlează detenția. Această lipsă a unei căi independente de contestare reduce și mai mult șansele ca abuzurile să fie investigate efectiv.
De ce 345 de victime și o condamnare nu au schimbat evaluarea
Numărul victimelor identificate și condamnarea pronunțată în 2025 ar putea sugera, privite separat, o intensificare a combaterii traficului de persoane. Pentru Washington, ele nu sunt suficiente pentru a demonstra că autoritățile din Belarus încearcă să desființeze structurile în care exploatarea poate continua.
Categoria a treia, cea mai severă în sistemul american de evaluare, este rezervată guvernelor care nu îndeplinesc integral standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane și care, potrivit Departamentului de Stat, nu depun eforturi semnificative pentru a le respecta.
O condamnare arată că un caz concret a ajuns în instanță. Ea nu dovedește însă că deținuții pot refuza în siguranță munca, că victimele pot vorbi fără teamă de represalii sau că oficialii și instituțiile care permit constrângerea sunt trași la răspundere. În același fel, identificarea unei victime nu înseamnă automat că persoana respectivă a primit protecție, asistență juridică independentă ori despăgubiri.
Evaluarea americană face astfel diferența dintre aplicarea ocazională a legii și transformarea mecanismului instituțional. După ani de critici internaționale, Minsk nu ar fi demonstrat că intenționează să renunțe la folosirea forțată a muncii în instituțiile penitenciare și în centrele aflate sub controlul său.
Peste 3.500 de copii ucraineni
Raportul acordă o atenție distinctă și rolului Belarusului în transferul a peste 3.500 de copii ucraineni începând din 2022. Copiii ar fi fost aduși din teritorii ale Ucrainei ocupate de forțele ruse. Potrivit Departamentului de Stat al SUA, unii dintre ei au fost supuși unei reeducări ideologice și unei pregătiri militare.
Acest subiect este separat de problema muncii forțate din penitenciarele belaruse, dar extinde dimensiunea internațională a evaluării. În ambele cazuri este analizat controlul exercitat de instituții asupra unor persoane care nu își pot decide liber condițiile de viață: deținuții din cauza privării de libertate, iar copiii din cauza vârstei și a circumstanțelor în care au fost transferați.
Formularea raportului nu înseamnă că fiecare copil adus în Belarus a fost supus acelorași tratamente. Ea indică însă transferurile și programele ideologice și militare menționate ca probleme care necesită examinare internațională.
Pentru persoanele încarcerate în coloniile penitenciare și în centrele de tratament și muncă, întrebarea rămâne una concretă: pot ele refuza munca, reclama constrângerea și primi protecție fără să suporte presiuni suplimentare? În evaluarea Washingtonului, datele din 2025 nu au oferit un răspuns convingător și nu au arătat că Belarus își schimbă fundamental sistemul.
Relatarea Belsat despre raportul Departamentului de Stat al SUA
