Președintele Nicușor Dan a comentat, joi, postarea publicată de DIICOT pe Facebook, interpretată ca o ironie la adresa ministrului interimar al Muncii Dragoș Pîslaru. Șeful statului a subliniat că societatea este deja tensionată și că atenția ar trebui să se concentreze pe problemele importante.
„Cred că există o diferenţă între ironic şi extrem de ironic şi cred că suntem cu toţii foarte, foarte tensionaţi, dacă facem o mare discuţie, dintr-o ironie în spaţiul public”, a afirmat Nicușor Dan.
Președintele a considerat că o astfel de postare ar fi putut fi evitată într-un context sensibil, criticând în același timp amploarea reacțiilor generate de aceasta. „Poate că putea să lipsească o ironie într-un cadru instituţional când societatea este tensionată. Pe de altă parte, reacţiile astea în exces nu fac deloc bine. Haideţi să vorbim de chestiuni substanţiale. Asta aşteaptă, cred eu, românii de la noi, să le rezolvăm probleme zi cu zi”, a adăugat el.
Controversa a izbucnit după ce DIICOT a publicat miercuri o imagine generată cu ajutorul inteligenței artificiale, însoțită de mesajul: „Astăzi suntem şi la Casa de Pensii 😉 Scuze că nu am anunţat înainte!”.
Postarea a fost percepută ca o aluzie la declarațiile fostei președinte a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Alexandra Zară, care a susținut că a fost demisă de ministrul Dragoș Pîslaru după ce nu l-a informat despre acțiunea desfășurată de DIICOT, pe 30 iunie, în județul Bihor.
Dragoș Pîslaru a respins ulterior acuzațiile, explicând că a decis schimbarea din funcție pe criterii profesionale. Ministrul a declarat că a „înlocuit o domnişoară cu 27 de ani de viaţă cu un profesionist cu peste 30 de ani de experienţă profesională în domeniu” și a susținut că „absolut nimic din CV-ul doamnei Zară nu putea vreodată să justifice numirea ei, la 26 de ani, în funcţia de preşedinte ANPDPD”, afirmând că numirea acesteia a fost una politică.




