Companiile ruse aveau la sfârșitul anului 2025 avansuri de la stat în valoare de 1,5 trilioane de ruble care nu fuseseră decontate la timp. Suma este de peste trei ori mai mare decât cea înregistrată în 2020, în timp ce totalul creanțelor statului față de companii a ajuns la 16,9 trilioane de ruble.
Datele au fost publicate la 12 octombrie 2026 de Vedomosti, pe baza concluziilor Curții de Conturi privind execuția bugetului federal pentru 2025. Ele descriu o problemă care nu se rezumă la întârzieri contabile: bani plătiți în avans rămân legați de contracte neînchise, iar bugetul nu îi poate redirecționa cu ușurință către alte proiecte.
Creșterea încetinește, dar soldul continuă să urce
Creanțele restante provenite din avansuri de stat au crescut de la 477,2 miliarde de ruble în 2020 la 1,5 trilioane de ruble la sfârșitul lui 2025. Numai în ultimul an, valoarea lor a avansat cu 675,5 miliarde de ruble, adică 4,2%.
Ritmul este mult mai redus decât în anii anteriori. Creanțele totale au crescut cu 52,8% în 2022, cu 32,3% în 2023 și cu 32,2% în 2024. Totuși, încetinirea nu înseamnă că obligațiile vechi au fost stinse. Soldul restant a continuat să crească și în 2025.
Cifrele disponibile nu stabilesc singure motivul exact al acestei schimbări. Ea poate reflecta acordarea unui număr mai mic de avansuri noi, finalizarea unor contracte sau combinația dintre cei doi factori. Prin urmare, o creștere anuală mai mică nu este, în sine, dovada unei redresări: poate indica fie că sistemul începe să închidă obligații, fie că intră mai puțini bani noi în circuit.
La sfârșitul anului, avansurile restante reprezentau aproximativ 9% din totalul creanțelor statului. Această categorie mai largă a crescut de peste patru ori în șapte ani, de la 3,9 trilioane de ruble în 2019 la 16,9 trilioane de ruble în 2025. Potrivit datelor citate în evaluarea bugetară, suma echivala cu aproximativ 39,3% din cheltuielile federale efectuate în numerar.
Industria și infrastructura concentrează cele mai mari sume
În partea publică a raportului de execuție bugetară, cea mai mare valoare a creanțelor provenite din avansuri era înregistrată de Ministerul Industriei și Comerțului: 321,2 miliarde de ruble. Într-un singur an, suma a crescut cu 118,5 miliarde de ruble, respectiv cu 30%.
Ministerul Transporturilor urma cu 298,5 miliarde de ruble, după o creștere anuală de 51,3 miliarde. Ministerul Construcțiilor acumulase 202,1 miliarde de ruble, cu 69,1 miliarde mai mult decât în anul precedent, adică un avans de 34,6%.
Cea mai rapidă creștere procentuală dintre instituțiile evidențiate în raport a fost consemnată la Ministerul pentru Dezvoltarea Extremului Orient și a Arcticii. Creanțele sale au crescut cu 70,2%, până la 175,4 miliarde de ruble.
Aceste poziții reprezintă fonduri plătite în avans în cadrul unor contracte publice care nu erau complet executate, verificate sau decontate la sfârșitul perioadei de raportare. O creanță deschisă nu dovedește automat fraudă sau neîndeplinirea intenționată a obligațiilor. Un contract poate rămâne neînchis din cauza unor lucrări neterminate, a unor documente neacceptate, a prelungirii termenelor sau a unor verificări financiare încă în curs.
Dimensiunea și persistența acestor solduri creează însă o problemă reală de administrare. Ministerele trebuie să stabilească ce sume sunt acoperite de lucrări aflate în desfășurare, ce contracte pot fi finalizate și ce avansuri trebuie recuperate.
Când avansul nu mai ajunge pentru finalizarea contractului
Unul dintre mecanismele care pot bloca astfel de contracte este diferența dintre costurile de la semnare și cele din momentul execuției. Dacă avansul este calculat pe baza prețurilor pentru materii prime, transport și forță de muncă de la începutul proiectului, inflația îi poate reduce rapid puterea de cumpărare.
În contractele de durată, banii plătiți inițial se pot epuiza înainte de finalizarea etapei prevăzute. Potrivit informațiilor disponibile, unele contracte permit avansuri foarte mari, care pot ajunge în anumite cazuri până la 100% din valoarea contractului. Atunci când cresc costurile materialelor, logisticii și muncii, executantul poate fi obligat să folosească fonduri proprii pentru a continua lucrările.
Presiunea se transferă apoi asupra întregului lanț de furnizori. Marjele companiei se reduc, plățile către subcontractanți pot fi amânate, iar nevoia de creditare crește. În cazurile dificile, o firmă poate avea finanțare disponibilă, dar să nu mai dispună de resursele necesare pentru a livra la termen.
Există și constrângeri operaționale: lipsa lucrătorilor calificați, întreruperile în aprovizionarea cu materii prime sau dificultățile de a obține echipamente importate. Acestea pot întârzia producția și livrarea chiar dacă avansul a fost transferat. Consecințele pot include penalități, costuri suplimentare și riscul înscrierii în registrul furnizorilor neserioși. Datele publicate nu arată însă ce parte din cele 1,5 trilioane de ruble se explică prin fiecare dintre aceste cauze.
Contractele semnate la sfârșit de an lasă puțin timp pentru execuție
Calendarul achizițiilor publice poate amplifica decalajul dintre plată și livrare. Contractele semnate în ultimul trimestru, cu termen de finalizare până la 31 decembrie, lasă uneori doar câteva săptămâni pentru producție, transport, verificare și recepție.
Avansul este plătit, dar executantul nu reușește să finalizeze lucrările înainte de închiderea exercițiului financiar. Fără documentele de recepție semnate, plata finală nu poate fi făcută, iar obligația este transferată în anul următor. La începutul noului an, limitele bugetare pot fi blocate temporar pentru prelungirea, reorganizarea sau reautorizarea programelor.
Între timp, compania trebuie să continue să plătească salarii, furnizori și credite. O întârziere administrativă sau de calendar se poate transforma astfel într-o problemă de lichiditate de durată. Pentru stat, avansul rămâne o creanță neînchisă; pentru executant, aceeași întârziere poate genera un lanț de datorii față de subcontractanți și creditori.
Acest mecanism nu demonstrează, prin el însuși, că un contract a fost atribuit ilegal sau că întârzierea a fost intenționată. El explică însă de ce un volum mare de contracte poate rămâne deschis chiar și atunci când cauza imediată este lipsa timpului pentru execuție și recepție.
O rezervă de lichiditate blocată în contracte
Totalul de 16,9 trilioane de ruble este, prin urmare, mai mult decât o cifră contabilă. El reflectă fonduri deja angajate, care nu pot fi redirecționate rapid cât timp contractele nu sunt finalizate, avansurile nu sunt restituite sau obligațiile nu sunt închise oficial.
Penalitățile, dobânzile de întârziere și excluderea din registrul furnizorilor neserioși rămân instrumente disponibile pentru ministere. Creșterea continuă a creanțelor arată însă că aceste mecanisme nu au împiedicat acumularea.
Imaginea bugetară a anului 2025 este astfel ambiguă: fluxul anual al noilor creanțe a crescut mai lent, dar avansurile restante au ajuns la 1,5 trilioane de ruble, iar totalul creanțelor statului a urcat la 16,9 trilioane. Testul decisiv va fi dacă soldul începe să scadă prin finalizarea contractelor și recuperarea banilor sau doar încetinește, în timp ce obligațiile mai vechi rămân înscrise în contabilitate.
