Opera din Bonn o va aduce din nou pe scenă pe Anna Netrebko, în Nabucco, pe 6 noiembrie, și în Boema, pe 10 ianuarie. Biletele s-au vândut rapid, însă revenirea sopranei ruso-austriece a provocat proteste și a redeschis o întrebare incomodă: poate o instituție culturală să ofere o platformă prestigioasă unei artiste a cărei carieră publică rămâne legată de Vladimir Putin și de statul rus, în timp ce orașul își afirmă solidaritatea cu Ucraina?
Opera din Bonn a deschis vânzarea biletelor pe 5 octombrie. Unele locuri au costat până la 270 de euro, Boema s-a epuizat în prima zi, iar Nabucco în două zile. Pentru teatru, cererea confirmă forța numelui Netrebko și caracterul excepțional al unor apariții de acest nivel în afara marilor capitale culturale.
Pentru criticii invitației, însă, succesul de box-office nu închide disputa. El poate face ca artista să fie percepută din nou în primul rând ca o vedetă internațională, iar trecutul ei politic să treacă în plan secund.
O decizie artistică într-un oraș solidar cu Ucraina
Activiști pro-ucraineni și reprezentanți ai filialei din Bonn a Uniunii Creștin-Democrate din Germania s-au opus spectacolelor. Ei invocă relațiile anterioare ale lui Netrebko cu Putin și cu oficiali ruși și consideră că poziția ei față de războiul împotriva Ucrainei nu este suficient de clară.
Controversa a fost relatată de DW Glavnoe și de General-Anzeiger Bonn.
Conducerea operei își apără alegerea. Instituția spune că Netrebko a condamnat războiul în 2022 și subliniază că aparițiile unei artiste de talia ei în afara celor mai mari centre culturale sunt rare. Decizia, afirmă teatrul, a fost analizată atât prin prisma criteriilor artistice, cât și a contextului social. Sensibilitatea subiectului ar fi fost luată în calcul, dar invitația urmărește să facă posibile întâlniri prin intermediul artei.
Opera insistă, de asemenea, că solidaritatea sa cu Ucraina nu este pusă la îndoială. În logica instituției, sprijinul pentru Ucraina și colaborarea cu o soprană care a condamnat războiul pot exista simultan.
Criticii contestă tocmai această separare. O scenă importantă nu oferă doar un loc de muncă pentru două seri. Ea acordă vizibilitate, prestigiu și o formă de recunoaștere publică. De aceea, susțin opozanții, biografia politică a artistei nu poate fi tratată ca un detaliu exterior spectacolului.
Disputa este cu atât mai vizibilă într-un oraș care menține un parteneriat de solidaritate cu Herson, în Ucraina. Bonn transmite astfel două mesaje care, pentru conducerea operei, nu se contrazic: unul politic, de sprijin pentru Ucraina, și unul cultural, în favoarea libertății de a invita o artistă controversată. Pentru adversarii spectacolelor, această alăturare arată însă o ruptură între poziția publică a orașului și decizia uneia dintre instituțiile sale importante.
Declarația din 2022 și greutatea trecutului
Anna Netrebko a condamnat public războiul Rusiei împotriva Ucrainei în 2022. Totuși, ea nu a rupt toate legăturile formale cu statul rus. În 2012, a fost oficial persoană de încredere a lui Putin în timpul alegerilor prezidențiale. De-a lungul anilor, a primit distincții de stat, între care titlul de Artist al Poporului al Rusiei și Premiul de Stat al Federației Ruse.
Putin a felicitat-o public cu ocazia unor aniversări și a asistat la spectacolele ei de la Teatrul Mariinski și Teatrul Bolșoi. Aceste episoade fac parte din biografia publică a sopranei și continuă să influențeze felul în care sunt primite declarațiile sale ulterioare.
Anul 2014 ocupă un loc aparte în criticile adresate artistei. Oponenții ei susțin că Netrebko a oferit sprijin financiar și public taberei separatiste proruse din Donbas și indică apariția sa publică alături de o persoană asociată cu autoritățile separatiste sprijinite de Rusia din Donețk. Aceste acuzații sunt invocate de contestatarii spectacolelor ca argument că apropierea sa politică de interesele ruse nu poate fi ignorată.
Și momentul declarației din 2022 este interpretat diferit. Criticii fac legătura între condamnarea războiului și anularea mai multor contracte europene după declanșarea invaziei la scară largă. Ei consideră că protejarea carierei internaționale ar fi putut avea un rol în poziționarea artistei. Este o interpretare a adversarilor săi, nu un motiv demonstrat independent. Ea explică însă de ce declarația nu i-a convins pe cei care cer o ruptură mai explicită de Kremlin și de trecutul său politic.
În consecință, disputa nu se rezumă la întrebarea dacă Netrebko a condamnat războiul. Miza este dacă o declarație ulterioară poate schimba singură sensul unor ani de recunoaștere oficială, participare politică și proximitate publică față de conducerea rusă.
Când „arta deasupra politicii” are efecte publice
Invitația de la Bonn nu dovedește că opera acționează în numele guvernului rus. Nici vânzarea rapidă a biletelor nu arată că publicul aprobă trecutul politic al sopranei. Mulți spectatori pot cumpăra bilete pur și simplu pentru a asculta una dintre cele mai cunoscute voci ale operei.
Totuși, revenirea pe o scenă importantă produce un efect vizibil: artista își recapătă locul în circuitul profesional obișnuit. Atenția se mută către repertoriu, voce și succesul comercial, iar controversele devin fundalul unei cariere prezentate din nou ca internațională. Acest proces nu presupune că teatrul sprijină politica Kremlinului și nici că urmărește să reducă izolarea culturală a Rusiei.
El poate avea însă consecințe independente de intenția declarată a instituției. Figurile culturale cu notorietate globală mențin cultura rusă prezentă în spațiul public european chiar și atunci când relațiile politice sunt profund deteriorate. Fiecare apariție nu este automat o operațiune de influență, iar un artist rus nu devine prin simpla sa naționalitate un instrument al statului. Dar prestigiul unei celebrități poate contribui la refacerea unei imagini publice și la estomparea impresiei de izolare culturală.
De aici provine și limita formulei potrivit căreia arta trebuie separată de politică. Operele aleg pe cine invită, ce biografii așază în centrul atenției și ce controverse consideră secundare. Calitatea artistică și cererea publicului sunt criterii reale, dar nu elimină semnificația publică a unei astfel de alegeri.
Europa nu are încă un criteriu comun
Cazul de la Bonn scoate în evidență lipsa unei abordări unitare în instituțiile culturale europene. Unele teatre pun accent pe cele mai recente declarații ale unui artist. Altele analizează întreaga biografie publică: roluri în campanii electorale, distincții de stat, apariții oficiale, sprijin financiar și contacte actuale cu autoritățile ruse.
Un set mai transparent de criterii nu ar însemna neapărat interzicerea colaborării cu toți artiștii ruși. Ar obliga însă instituțiile să explice ce elemente ale trecutului consideră relevante și ce fel de distanțare publică este suficientă după ani de apropiere de puterea rusă.
Metropolitan Opera din New York a ales o linie mai strictă și a încheiat contracte cu artiști care nu s-au distanțat de Kremlin. Alte instituții consideră că asemenea excluderi limitează schimburile culturale fără să schimbe politica Rusiei.
Opera din Bonn a optat pentru invitație, iar casa de bilete i-a confirmat deja succesul comercial. Întrebarea rămasă nu este dacă Anna Netrebko mai atrage public, ci ce anume validează o mare scenă atunci când îi oferă din nou locul central: o excepție artistică justificată de talent sau revenirea la normalitate a unei figuri a cărei relație cu puterea rusă continuă să împartă opinia europeană.
