Școlile din Belarus încearcă să acopere posturile vacante prin extinderea programului profesorilor care încă lucrează în sistem. Cadrele didactice spun că li se cer ore suplimentare, uneori și la discipline pentru care nu sunt specializate, iar timpul pentru meditații — o sursă importantă de venit — se reduce.
Presa belarusă a relatat la 5 octombrie 2026 despre plângerile profesorilor privind volumul tot mai mare de muncă. În spatele acestui fenomen se află, potrivit experților independenți citați în relatări, un deficit acut de personal, amplificat de plecarea unor profesori către Polonia și alte state europene.
Posturile libere devin ore suplimentare
Când un profesor pleacă, numărul claselor și al orelor din orar nu scade automat. Școlile trebuie să asigure în continuare aceleași cursuri, dar cu mai puțini angajați. Soluția imediată este împărțirea orelor rămase între profesorii disponibili.
În unele cazuri, aceștia sunt rugați să predea și alte materii decât cele pentru care au fost formați. Astfel, administrațiile pot evita temporar anularea unor cursuri sau apariția unor goluri în orar. Un profesor care preia o disciplină nouă nu înlocuiește însă experiența și pregătirea unui specialist absent.
Informațiile disponibile nu precizează câți profesori au părăsit exact Belarusul și nici ce proporție reprezintă aceștia din totalul posturilor vacante. De asemenea, nu rezultă că fiecare oră suplimentară este impusă împotriva voinței cadrului didactic. Plângerile profesorilor arată însă mecanismul concret prin care criza este absorbită în școli: sarcina este transferată către angajații care au rămas.
Predarea în afara specializării nu înseamnă automat că lecția va fi slabă. Dar pregătirea unei materii mai puțin cunoscute poate necesita timp suplimentar, iar profesorul poate avea mai puține materiale și mai puțină experiență pentru a explica subiecte complexe. Dacă înlocuirea devine o practică permanentă, riscul nu mai este doar administrativ, ci ajunge direct în sala de clasă.
Venitul din meditații intră sub presiune
Pentru mulți profesori, meditațiile nu sunt un simplu câștig secundar. Ele completează salariul din școala de stat și pot contribui decisiv la stabilitatea financiară a unei familii. Activitatea depinde însă de timpul liber de după cursuri, de posibilitatea de a pregăti lecțiile și de energia necesară pentru încă un program de lucru.
Orele suplimentare reduc exact aceste resurse. Un profesor care termină mai târziu poate să nu-și mai poată primi elevii la orele obișnuite. Cel care predă o disciplină nefamiliară trebuie să investească mai mult timp în pregătirea pentru ziua următoare. Chiar și atunci când programul mai permite o meditație, oboseala poate face dificilă menținerea acestei activități.
Apare astfel o contradicție în modul în care școlile încearcă să gestioneze deficitul. Administrațiile au nevoie ca profesorii să lucreze mai mult pentru a menține orarul, dar aceleași ore suplimentare le reduc posibilitatea de a câștiga bani în afara școlii. Măsura menită să acopere lipsa de personal poate ajunge, în acest fel, să accentueze presiunea financiară care îi determină pe unii profesori să ia în calcul plecarea în străinătate.
Se conturează un posibil cerc vicios: plecarea unor cadre didactice lasă mai multe ore de acoperit, profesorii rămași muncesc mai mult, veniturile din meditații devin mai greu de obținut, iar epuizarea crește. Aceste condiții pot face mai atractive ofertele de muncă din afara țării pentru alți profesori, deși datele disponibile nu permit estimarea numărului unor eventuale plecări suplimentare.
Un orar complet nu înseamnă o echipă completă
Pentru administrațiile școlare, redistribuirea orelor poate fi cea mai rapidă reacție la o lipsă imediată. Pentru profesori și elevi, efectele pot însemna mai puțin timp pentru pregătire, mai puțină odihnă și mai puțină atenție individuală.
Un orar care rămâne complet pe hârtie poate ascunde, prin urmare, o echipă subdimensionată. Profesorii care acoperă constant ore suplimentare au mai puține posibilități să-și planifice lecțiile, să recupereze materia sau să sprijine elevii în afara cursurilor. Iar atunci când sunt trimiși să predea discipline diferite, deficitul de specialiști devine vizibil chiar în conținutul educației oferite.
Experții independenți citați în relatări leagă plecările de căutarea unor condiții de viață și de muncă mai bune în Polonia și în alte țări europene. Ei indică și dezacordul față de politica represivă asociată regimului lui Aleksandr Lukașenko. Pentru școli, consecința imediată este una practică: același număr de clase trebuie acoperit de mai puțini profesori.
Relatarea despre plângerile cadrelor didactice poate fi consultată aici. Întrebarea care rămâne este cât timp poate fi menținut un sistem aparent funcțional prin prelungirea programului celor rămași, înainte ca lipsa profesorilor să se vadă nu doar în orele de muncă, ci și în continuitatea și calitatea educației.
