Nicușor Dan anunță că România a oferit soluții pentru costurile trupelor SUA

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri seară, că România a răspuns la toate întrebările tehnice formulate de oficialii americani în legătură cu prezenţa trupelor militar americane pe teritoriul european. Şeful statului a menţionat că au fost propuse modalităţi de împărţire a costurilor operaţiunilor, aşteptându-se acum răspunsul administraţiei americane.

„A fost o interacţiune foarte scurtă în care am schimbat amabilităţi. Mesajul a fost că Statele Unite se pot baza pe România, lucru pe care (preşedintele Trump – n.r.) îl ştie deja. De asemenea, contactele cu administraţia americană au fost mai frecvente în ultimele luni”, a afirmat Nicuşor Dan, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, desfăşurat la New York.

Referitor la prezenţa trupelor militare americane în România, acesta a subliniat că autorităţile de la Bucureşti au pregătit un set de răspunsuri adecvate, inclusiv o propunere de împărţire a costurilor asociate.

„Acum, administraţia americană analizează dispersia trupelor americane în Europa, cu un termen de finalizare în noiembrie. Este un dialog oficial care se desfăşoară cu toate ţările europene. Am trimis răspunsuri la toate întrebările tehnice şi aşteptăm în continuare feedback din partea americanilor”, a adăugat preşedintele.

Aceste declaraţii vin în contextul în care Pentagonul consideră retragerea a aproximativ 25.000 de soldaţi americani din Europa, unul dintre scenarii având în vedere reduceri de până la 40.000. Germania, Italia şi Spania sunt printre ţările care ar putea fi cele mai afectate, conform unui raport citat de NBC News.

La momentul actual, în Europa sunt staţionaţi aproximativ 80.000 de soldaţi americani, dintre care circa 10.000 în Polonia. NBC News subliniază că opţiunile analizate includ reduceri ale forţelor aeriene, navale şi terestre, iar o parte dintre trupe ar putea fi relocate în ţările NATO din Europa de Est, mai aproape de Rusia.

Se estimează că o recomandare finală va fi emisă către Pete Hegseth până pe 6 noiembrie. Analiza a început în iunie, ca parte a eforturilor administraţiei Trump de a încuraja aliaţii europeni să preia mai multă responsabilitate pentru apărarea convenţională a Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Hot this week

Related Articles

Popular Categories