Donald Trump îl invită pe Vladimir Putin la Summitul G20 din decembrie, la Miami

Președintele Donald Trump l-a invitat pe omologul său rus, Vladimir Putin, să participe la Summitul G20 programat în decembrie la Miami, conform anunțului șefului diplomației americane, Marco Rubio, citat de AFP și Politico.

Marco Rubio a făcut anunțul miercuri, după întâlnirea cu ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov.

„Credem că este o ocazie pentru el să interacționeze nu numai cu președintele, ci și cu alți lideri mondiali”, a declarat Rubio în cadrul unei conferințe de presă. „Sperăm că este o invitație pe care o va accepta”, a adăugat el.

Ministerul de Externe al Rusiei nu a răspuns solicitărilor Politico de a confirma sau infirma eventuala participare a lui Putin la reuniunea de la Miami.

Dacă se va concretiza invitația, aceasta va marca prima prezență a liderului rus la un summit G20 după 2019 și a doua vizită a acestuia în SUA de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, după întâlnirea din Alaska din august 2025.

„Dacă te întâlnești doar cu oameni cu care ești de acord, atunci ai aceste întâlniri foarte plăcute, dar nu se întâmplă nimic”, a explicat Rubio. „Pentru a rezolva probleme, trebuie să te întâlnești cu oameni cu care nu ești de acord sau cu care ai divergențe”, a continuat acesta.

În urma întâlnirii cu omologul său rus, Marco Rubio le-a declarat reporterilor că atât Rusia, cât și Ucraina au exprimat interesul pentru o încetare a focului limitată, axată pe domeniul cerealelor șienergia.

Duminică, președintele Trump s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care a menționat că au discutat, printre altele, despre o posibilă încetare a focului între Rusia și Ucraina în ceea ce privește țintele asociate sectorului energetic.

Ucraina spune că este gata pentru un armistițiu maritim cu Rusia

Liderul ucrainean a declarat, miercuri, că țara sa este pregătită pentru un armistițiu maritim și așteaptă un răspuns din partea Rusiei.

Zelenski a afirmat că Egiptul, India și Turcia au oferit propuneri pentru restabilirea navigației în siguranță pentru navele comerciale în Marea Neagră, unde Reuters a raportat că transporturile de mărfuri sunt aproape blocate din cauza atacurilor intense din ambele părți asupra navelor și infrastructurii portuare.

„Așteptăm răspunsul Rusiei. Ucraina este pregătită să asigure transportul maritim în condiții de siguranță și securitatea alimentară în Marea Neagră, dacă Rusia va face pași concreți către dezescaladare. Trebuie să începem de undeva”, a precizat el, la Summitul Platformei Internaționale Crimeea, desfășurat în marja reuniunii anuale a Adunării Generale a ONU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Hot this week

Related Articles

Popular Categories