Ucraina respinge afirmațiile potrivit cărora operațiunea de 40 de zile pentru exercitarea presiunii asupra Rusiei și determinarea Kremlinului să accepte pacea ar fi fost un eșec, susținând că acțiunile desfășurate între 25 iunie și 4 august 2026 au vizat direct infrastructura militară, energetică și logistică a Federației Ruse.
Narațiunile au fost distribuite în segmentul prorus al spațiului informațional european în perioada 9-10 august. Mesajele prezentau campania drept o inițiativă sortită eșecului încă de la început, atribuită Ucrainei și NATO, și afirmau că sprijinul occidental pentru Kiev ar fi fost abandonat. În aceeași categorie au fost incluse acuzațiile potrivit cărora operațiunea ar reprezenta „terorism de stat”, iar Uniunea Europeană ar fi devenit complice prin aprobarea unui împrumut pentru Ucraina.
Printre promotorii acestor afirmații s-a numărat Scott Ritter, fost ofițer de informații al Statelor Unite. El a susținut că Ucraina nu ar mai fi primit apărare antiaeriană, licențe pentru sistemele Patriot, rachete sau o soluție militară decisivă și că Occidentul ar fi recunoscut inevitabilitatea unei înfrângeri strategice a Ucrainei.
Operațiunea anunțată la 25 iunie
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat începerea operațiunii la 25 iunie 2026, după o reuniune cu conducerea Serviciului de Securitate al Ucrainei. Planul de presiune asupra Rusiei era prevăzut pentru intervalul 25 iunie-4 august și includea folosirea dronelor cu rază lungă de acțiune și a armamentului produs în Ucraina.
Obiectivele declarate constau în lovirea unor puncte-cheie ale infrastructurii militar-industriale și energetice ruse, reducerea resurselor disponibile armatei ruse de ocupație și diminuarea potențialului de război al Moscovei. Potrivit informațiilor prezentate în materialul ucrainean, forțele de apărare au lovit în cele 40 de zile peste 100 de obiective strategice aflate în profunzimea teritoriului rus.
Lista menționată include 14 rafinării și depozite petroliere de mari dimensiuni, depozite de muniții și noduri importante de aprovizionare din teritoriile ocupate temporar de Rusia. În urma loviturilor, volumul prelucrării petrolului în Rusia ar fi scăzut la 3,6 milioane de barili pe zi, cel mai redus nivel indicat din mai 2002.
Pagube raportate în sectorul energetic și în logistică
Pagubele produse sectorului energetic rus în decurs de o lună sunt estimate la 13,5 miliarde de dolari. Materialul afirmă că Rusia a introdus, pentru prima dată în ultimele decenii, restricții privind combustibilii în două treimi dintre regiunile sale și a început să caute importuri de benzină.
Autorii susțin că operațiunea a redus cu 30% capacitățile de rafinare disponibile Rusiei și a creat un deficit de combustibil pentru armata rusă de ocupație. În această interpretare, calificarea campaniei drept „fiasco” ignoră rezultatele militare și economice raportate pentru perioada de 40 de zile.
Forțele de apărare ucrainene ar fi distrus sau avariat grav mai multe aeronave militare costisitoare, ar fi lovit șase aerodromuri militare importante și peste 200 de obiective de logistică maritimă și terestră. Potrivit aceleiași surse, aceste pierderi au afectat lanțurile ruse de aprovizionare și au produs pagube pe care Kremlinul nu le poate compensa rapid.
Disputa privind implicarea NATO și dreptul la autoapărare
Afirmația că operațiunea ar fi fost o „campanie de teroare condusă de NATO” este respinsă în materialul ucrainean. Operațiunea a fost desfășurată cu participarea Serviciului de Securitate al Ucrainei și a Forțelor Sistemelor fără Pilot și a utilizat arme cu rază lungă de acțiune și drone produse în Ucraina.
Sprijinul occidental pentru Ucraina este descris drept o aplicare legală a dreptului la autoapărare prevăzut la articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite. În această formulare, asocierea atacurilor asupra obiectivelor militare și logistice ale statului care a declanșat agresiunea cu „terorismul de stat” reprezintă o încercare de transferare a responsabilității de la agresor către victima atacului.
În același timp, narațiunea potrivit căreia războiul ar continua exclusiv pentru profiturile marilor companii de armament este prezentată ca o inversare a cauzei și efectului. Sursa indică drept cauză a războiului invazia pe scară largă, neprovocată, a Rusiei în Ucraina. Creșterea capacităților industriei de apărare europene este descrisă drept un răspuns la deteriorarea arhitecturii europene de securitate.
Obiectivul declarat nu a fost doar obținerea imediată a păcii
Materialul susține că succesul unei operațiuni de exercitare a presiunii asupra Rusiei nu trebuie măsurat exclusiv prin faptul că Moscova a acceptat sau nu să oprească războiul în intervalul de 40 de zile. Obiectivul imediat al campaniei era reducerea potențialului militar și economic al Rusiei și diminuarea capacității acesteia de a continua războiul.
În această logică, refuzul Rusiei de a accepta pacea nu anulează rezultatele militare raportate. Loviturile asupra rafinăriilor, depozitelor, aerodromurilor și infrastructurii logistice sunt prezentate ca elemente ale unei presiuni sistematice asupra economiei de război ruse.
Sursa afirmă că un proces de pace durabil în Europa ar necesita ca desfășurarea războiului să devină costisitoare pentru Kremlin și leagă presiunea asupra economiei militare ruse de eventuale soluții diplomatice bazate pe dreptul internațional. În paralel, narațiunile proruse continuă să descrie operațiunea drept un eșec și să atribuie sprijinului european pentru Ucraina scopuri care nu sunt susținute de datele prezentate în material.
