
Două dintre victimele accidentului care s-a petrecut, sâmbătă, pe Albișoara Brânei din Bucegi vor fi duse cu elicopterul Black Hawk la un spital din București, iar cea de-a treia va fi transportată la Brașov.
‘Doi dintre accidentați, care prezintă multiple traumatisme, vor fi transportați cu elicopterul Black Hawk la București. A treia victimă va fi transportată cu ambulanța la Brașov’, a informat Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook.
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a comunicat că elicopterul Black Hawk va ateriza pe Stadionul Dinamo. Cea de-a treia victimă a fost preluată de unitatea de terapie intensivă SMURD Brașov pentru a fi dusă la Spitalul Județean de Urgență Brașov.
‘Elicopterul SMURD Mureș a extras cea de-a patra victimă, iar în urma evaluării medicale aceasta prezintă leziuni incompatibile cu viața, fiind declarată decedată’, precizează DSU.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că cei patru alpiniști care s-au prăbușit aproximativ 10 metri după ce coarda de asigurare s-a rupt sunt din Iași, Brașov și București (doi). AGERPRES/(AS – editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Captură: Salvamont Prahova/facebook
Citiţi şi:
*UPDATE Prahova: Unul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat
Afisari: 13
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.




