Asociația Pro Infrastructură solicită deschiderea circulației feroviare Cluj-Poieni din 2027

Asociația Pro Infrastructură solicită redeschiderea circulației pe linia ferată dintre Cluj-Napoca și Poieni în noul mers din 2027, menționând că la loturile 1 și 2 stadiul fizic al lucrărilor este de 80%. Linia este în continuare întreruptă între Bucea și Vadu Crișului (lot 3). Reprezentanții asociației au declarat că „este jenant că, la aproape 4 ani de la semnarea contractelor, avem în continuare blocaje birocratice”.

Linia ferată Cluj-Oradea a fost închisă complet în 8 ianuarie 2024 pentru reconstrucție și electrificare. Potrivit asociației, presiunea exercitată de PNRR a permis reluarea circulației pe primii 63 de kilometri de linie nouă dintre Cluj-Napoca și Poieni (loturile 1 și 2) la începutul lui 2027, după trei ani de șantier.

Progresul în acest sector se apropie de 80%, iar asociația subliniază că este necesară voință și o muncă birocratică efectivă din partea Ministerului Transporturilor și CFR pentru a putea deschide linia pentru cetățenii din zona de munte.

Representanții asociației au explicat că o deschidere „ca la carte” ar implica și funcționarea instalațiilor de centralizare și semnalizare, menționând că circulația este posibilă în regim de șantier pe un fir alternativ. Aceștia sugerează că un serviciu ad-hoc de tren în sistem pendulă cu automotoare diesel este tehnic posibil, dar depinde de voința autorităților.

Asociația Pro Infrastructură a adus în atenție și problemele întâmpinate, inclusiv lipsa acordului de mediu pentru ecoductul Brăișor și lipsa exproprierilor pentru racordul substației de tracțiune Poieni. De asemenea, au subliniat că linia 1 și clădirea gării din Poieni sunt nefinalizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Hot this week

Related Articles

Popular Categories