Două publicații cehe proruse au acuzat Ucraina că atacă intenționat centrala nucleară de la Zaporijia și încearcă să provoace o catastrofă nucleară. Afirmațiile, publicate la 29 septembrie 2026, nu sunt susținute de dovezi independente prezentate în materialele lor. Între timp, centrala rămâne sub control militar rus, în mijlocul unui război și dependentă de linii de alimentare electrică avariate.
Č a susținut că armata ucraineană ar fi atacat un obiectiv nuclear chiar în timp ce conducerea de la Kiev își declara disponibilitatea pentru pace la Organizația Națiunilor Unite. Publicația a mai afirmat că o delegație a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, AIEA, ar fi fost amenințată.
La rândul său, Nova Republika a afirmat că trupele ucrainene atacă lunar cea mai mare centrală nucleară din Europa. Potrivit publicației, scopul ar fi deteriorarea unui reactor sau a unui depozit de deșeuri radioactive și provocarea unei contaminări care s-ar putea extinde în Ucraina, Europa și Rusia.
Aceste acuzații transformă o ipoteză politică într-o presupusă certitudine. Ele mută responsabilitatea pentru vulnerabilitatea centralei asupra Ucrainei, în timp ce condițiile concrete de securitate sunt legate de ocupația militară rusă, de luptele din apropiere, de militarizarea amplasamentului și de alimentarea electrică instabilă.
Imaginile din satelit pun sub semnul întrebării versiunea rusă
În septembrie 2026, Greenpeace Ukraine a publicat o analiză a unor imagini satelitare de înaltă rezoluție realizată împreună cu compania britanică McKenzie Intelligence Services. Analiza nu a identificat dovezi ale unui atac ucrainean de artilerie asupra instalației de distribuție Ferrosplavnaya la 10 februarie 2026.
Studiul nu a confirmat nici afirmația rusă potrivit căreia peste 20 de drone ucrainene ar fi atacat amplasamentul la 4 iunie. Mai mult, o avarie atribuită de Rusia unui atac cu dronă din acea zi era deja vizibilă în imagini realizate înainte de 4 iunie.
Acest detaliu nu stabilește cine a provocat avaria. El arată însă că versiunea rusă nu poate fi tratată ca un fapt demonstrat și nici folosită automat drept dovadă a unui plan ucrainean de a ataca centrala. Imaginile satelitare nu înlocuiesc o investigație la fața locului, dar pot verifica succesiunea temporală a pagubelor și pot testa dacă declarațiile publice corespund urmelor fizice observabile.
Verificarea este cu atât mai dificilă cu cât misiunea AIEA nu are acces nelimitat la toate zonele centralei. Restricțiile lasă un spațiu informațional pe care partea care controlează militar amplasamentul îl poate folosi pentru a impune propria interpretare a incidentelor. Într-un asemenea context, o acuzație neverificată poate ajunge rapid să fie prezentată drept explicația principală a unui eveniment.
Un obiectiv oprit, dar care are în continuare nevoie de electricitate
Centrala de la Zaporijia are șase reactoare de tip VVER-1000. Toate se află în stare de oprire la rece și nu produc energie pentru rețea. Oprirea reactoarelor nu înseamnă însă că instalația poate funcționa fără alimentare externă. Sistemele de răcire și celelalte echipamente de siguranță au nevoie de electricitate stabilă chiar și atunci când reactoarele nu generează energie.
Forțele ruse au preluat centrala în martie 2022. Personalul ucrainean continuă să lucreze acolo în condiții de ocupație, iar compania nucleară de stat rusă Rosatom și-a trimis reprezentanți pentru administrarea obiectivului.
De la ocupare, liniile de 750 și 330 de kilovolți au fost deteriorate în mod repetat. În urma acestor avarii, centrala a pierdut de mai multe ori alimentarea externă și a fost nevoită să recurgă la generatoare diesel de urgență. Un reactor care nu produce electricitate trebuie totuși răcit și monitorizat. De aceea, pierderea energiei din rețea rămâne un eveniment serios pentru siguranța nucleară.
AIEA menține o prezență permanentă la centrală și a avertizat în repetate rânduri asupra riscurilor provocate de întreruperea alimentării externe și de degradarea situației de securitate. Aceste avertismente privesc o vulnerabilitate tehnică concretă, nu doar o dispută între versiuni politice concurente.
Militarizarea amplasamentului amplifică riscul
O analiză satelitară separată realizată de Greenpeace Ukraine și McKenzie Intelligence Services în februarie 2026 a indicat, potrivit organizației, poziții fortificate, buncăre, structuri antidrone și echipamente militare în interiorul centralei și în jurul acesteia.
Imaginile nu stabilesc cine este responsabil pentru fiecare avarie. Ele documentează însă militarizarea continuă a unei infrastructuri civile. Prezența militarilor, a muniției și a armamentului greu în apropierea unei centrale nucleare crește posibilele consecințe ale unui atac, ale unui accident sau ale deteriorării unei linii esențiale de alimentare.
Specialiștii în securitate nucleară consideră activitatea militară și luptele din jurul centralei printre principalii factori de risc. Folosirea obiectivului ca zonă protejată pentru forțele ruse leagă și mai strâns siguranța nucleară de evoluția războiului.
Acesta este mecanismul pe care publicațiile cehe îl răstoarnă. Ele pornesc de la o intenție atribuită Ucrainei și tratează ocupația, prezența militară și rețeaua electrică deteriorată ca elemente secundare. În realitate, vulnerabilitatea centralei nu a apărut odată cu ultimele acuzații. Ea rezultă din suprapunerea războiului, a pagubelor asupra infrastructurii și a nevoii de a menține permanent alimentate sistemele de siguranță.
Cooperarea cu AIEA contrazice acuzația de blocare
Č și Nova Republika au susținut și că Ucraina împiedică activitatea AIEA. Afirmația este greu de conciliat cu aranjamentele practice care au permis misiunii agenției să rămână la centrală. Rotațiile personalului sunt organizate prin înțelegeri ce presupun deplasarea angajaților pe teritoriul controlat de Ucraina și crearea unor condiții sigure pentru inspectori.
În 2026, cu sprijinul AIEA, au fost organizate încetări locale ale focului pentru ca lucrările esențiale la conexiunile electrice externe să poată fi realizate. Cooperarea nu rezolvă toate disputele privind accesul și responsabilitatea și nu face explicabil fiecare incident. Ea contrazice însă imaginea unei conduceri de la Kiev care ar încerca să elimine controlul internațional sau să pună deliberat în pericol personalul agenției.
La fel, ideea că Ucraina ar urmări în mod conștient o catastrofă nucleară intră în contradicție cu consecințele previzibile ale unui asemenea scenariu. O avarie gravă ar amenința mai întâi comunități ucrainene, terenuri agricole și cursuri de apă. Efectele ecologice, economice și diplomatice s-ar putea extinde apoi în alte state europene. O astfel de criză ar pune, de asemenea, în pericol relațiile Ucrainei cu partenerii săi și sprijinul militar și financiar de care depinde.
Acest raționament nu poate demonstra singur ce s-a întâmplat în fiecare incident. Un posibil motiv nu înlocuiește dovezile, după cum prezența infrastructurii militare nu stabilește automat autorul fiecărei avarii. Diferența esențială este între faptele confirmate, întrebările încă deschise și acuzațiile politice.
În cazul centralei de la Zaporijia, pericolul documentat este expunerea unei instalații nucleare ocupate și militarizate la lupte, la deteriorarea liniilor de alimentare și la un control independent limitat. Narațiunea promovată de cele două publicații cehe mută atenția de la aceste condiții verificabile către un presupus plan ucrainean care nu este demonstrat. Întrebarea decisivă rămâne una practică: poate fi menținută alimentarea electrică necesară răcirii și poate fi asigurat un control internațional real cât timp centrala se află în zona de război?
